„Cum să nu fiu mândru, când știu că tot ce s-a construit aici de la zero am făcut-o noi, o mână de oameni?” Interviu cu Ioan Țăran, șef de tură electricieni (HS Sebeș)

Ioan Țăran știe tot ce mișcă pe platforma Holzindustrie Schweighofer din Sebeș. Unul dintre primii angajați care s-au alăturat companiei încă de la începuturile ei în România, Ioan are câte o poveste cu tâlc pentru fiecare colțișor de fabrică și pentru fiecare șanț săpat pe platforma de la Sebeș.

Februarie 2003. Distanța dintre Alba Iulia și Sebeș este de doar puțin peste 15 kilometri. Vremea e câinoasă iar mașini spre micuțul orășel nu prea sunt… așa că Ioan Țăran se hotărăște să se urce pe bicicleta și începe să pedaleze cu vântul în față.

„Eu de ajuns la Sebeș am ajuns, dar când să intru în «sediul» companiei, să îngheț, nu alta!” își amintește, zâmbind, Ioan. „Nu era decât un stâlp în mijlocul câmpului, cu un bec și un container. Și nici nu m-au primit, pentru că nu era zi de primit cereri de angajare…”

15 ani mai târziu, Ioan este șef de tură electricieni la prima fabrică de cherestea pe care Holzindustrie Schweighofer a deschis-o în România, la Sebeș.

Acum nu mai pedalează 15 kilometri spre serviciu în fiecare zi… „Nu mă mai țin încheieturile, am ajuns la 52 de ani,” spune el, mucalit. „Dar cel mai mult la job-ul de la Holzindustrie îmi place că în toată zona de aici, de pe la Sebeș, nu găsești pe cineva ca noi! Am aici electricieni care au crescut pe lângă mine, care în doi ani de zile au făcut minuni! Și mai caut oameni buni, acum am doar 8 oameni în echipă, și mi-ar trebui vreo 12…”

Siguranța lucrului bine făcut

Când îl cunoști pentru prima dată pe Ioan, nu te poți împiedica să nu observi mândria pe care o emană și siguranța lucrului bine făcut. „Nu știu dacă e ceva în 15 ani de lucru aici care să fi fost un eșec… Da, m-am necăjit foarte tare odată, că s-a ars un motor, dar nu era vina mea… Și da, mai apar și greutăți, dar, una peste alta, asta-i viața!” adaugă șeful electricienilor de la fabrica de cherestea din Sebeș.

Provocări sunt foarte multe, spune el, dar, când se uită în jur, la fiecare parcelă la care a lucrat, își amintește începuturile, când săpa șanțuri și trăgea fire, fie ploaie, fie vânt. Și e mândru. „Cum să nu fiu mândru când tot ce e acolo, tot ce am construit de la zero, tot ce mișcă acolo mișcă prin ceea ce am făcut noi? Câțiva oameni!”

Începuturile au fost cumva un șoc pentru profesionistul care venea de la o slujbă „călduță”, la Întreprinderea de Produse Refractare din Alba Iulia, la „dintr-o dată cizme de cauciuc, pelerină și săpat șanțuri! Impactul a fost groaznic, la început îmi blestemam zilele că mi-am lăsat locul călduț de la «Refractară» și am venit aici pe jumătate de salariu, și asta doar așa, din ambiție!”

Nu a durat mult, însă, pentru că odată cu venirea firmelor străine de automatizări care au contribuit la ridicarea primei investiții Schweighofer in România, profesionistul Ioan Țăran s-a remarcat. „Am văzut cum pun oamenii ăia problema, la ce nivel lucrează, cât de meticuloși și de serioși și de calmi erau! Nu bezmetici ca noi! Și atunci a început să îmi placă ce făceam, și asta s-a remarcat! Când au văzut firmele astea că eu chiar mă pricep la ce făceam, nu m-au mai pus să sap șanțuri și să trag cabluri, m-au trecut la legat fire… Și am legat eu fire vreo 3 luni de zile, cam 1.000 de legături pe zi, de ajungeam seara acasă ca Charlie Chaplin în filmul ăla când asambla niște chestii pe bandă rulantă de nu mai știa altceva! Și n-am avut nicio greșeala, nu a venit nicio firmă la mine să-mi bată obrazul că n-am făcut treaba bine!”

De la un simplu electrician la „tatăl lor”

Ioan își iubește meseria cu pasiune!

„Eu ador meseria asta, și atâta timp cât o să am pe cine să învăț, să îndrum, o s-o fac!” spune el foarte hotărât.

O zi obișnuită de lucru pentru cel care și-a făcut din pasiune un mod de viață începe înainte de ora la care se adună toți colegii lui. „Eu vin mai devreme, ca să reușesc să discut cu echipa de noapte, să văd dacă au fost probleme, dacă s-au putut rezolva sau cum le putem rezolva noi! Mă asigur apoi că mașinile pot să funcționeze și că producția nu stă din cauza noastră,” spune Ioan. Asigurarea stocului de materiale necesar pentru o bună funcționare e apoi un alt amănunt fără de care ziua nu poate începe așa cum își dorește șeful electricienilor, la fel ca și inspecția tuturor instalațiilor și remedierea pe loc a micilor defecțiuni care apar accidental la vreo mașină sau alta.

Și chiar nu e nicio problemă cu lucrul în fabrica?

Ioan mustăcește…. „Ei, mai apar clinciuri între departamente, oamenii de mai bagă unul peste altul, însă de câte ori se întâmplă așa ceva, mă cheamă pe mine, și lucrurile se lămuresc…”

Cum arată pentru Ioan ziua în care nu o să mai vină la serviciu? „Hmm…. Mie îmi place foarte mult să citesc. Și mă văd pe un vârf de munte, într-un șezlong, cu o carte bună în mână și o panoramă ca în vederi…       ”