Când era mic se gândea că o să devină polițist.
Fiu de învățători, pasionat de matematică și inginer de profesie - de loc din Fălticeni - a studiat mecatronică la Universitatea din Suceava, s-a stabilit cu familia la Gura Humorului iar, de zece ani, lucrează la Holzindustrie Schweighofer Rădăuți.
Ioan Atănăsoaei, sau John – cum îi spun colegii, este din decembrie 2018 directorul de producție al fabricii de cherestea din Rădăuți.
Un vechi proverb zice că așchia nu sare departe de trunchi.
John a urmat profilul de matematică la Colegiul Nicu Gane din Fălticeni, iar fiul său Vlad, acum în vârstă de 16 ani, îi calcă pe urme și învață la secția de matematică-informatică engleză-intensiv la liceul din Gura Humorului.
Când era mic, însă, Ioan se gândea să devină polițist.
„Aveam un unchi care era locotenent în miliție,” își amintește el. „Venea tot timpul cu mașina poliției la ai mei, mă plimba și îmi plăcea foarte mult. Lui îi eram foarte drag, că pe vremea aceea nu avea copii. Dar ne-am înțeles foarte bine, așa că la momentul acela îmi doream să fiu polițist.” În liceu a fost pasionat de matematică și, când a terminat clasa a X-a, profesorul de matematică i-a spus: „tu sigur o să te faci profesor de matematică,” povestește Ioan „eu însă, am reușit să ajung inginer. Sincer, acum mi se pare că ar fi mai ușor să fii profesor!”
Acum, după mai bine de 30 de ani, de luni până vineri John este înfiat de Rădăuți, în timp ce sfârșitul de săptămână îl aduce la Humor, în sânul familiei.
„Weekendul trecut am rezolvat împreună cu puștiu’ probleme de matematică, avea cam 30 de făcut,” zâmbește John. „Trebuia să plec undeva, dar am luat o foaie de hârtie și am făcut una la care se blocase!”
Parcursul profesional al tatălui este un model pentru tânărul Vlad, care își dorește ca pe timpul vacanței de vară să vină să lucreze la fabrica din Rădăuți „ca să ia contact cu mediul profesional dintr-o companie mare și să aibă și el un bănuț al lui,” adaugă John.
Rețeta ne-secretă de ascensiune în carieră
Ioan e de 20 de ani în industria lemnului.
Spune că parcursul profesional a fost un drum calm și firesc. După facultate și armată, John s-a angajat în 1999 la fabrica de mobilă Swedwood din Siret, unde și-a cunoscut și soția. A fost șef de schimb și apoi șef de producție. Din 2002 până în 2009 John a lucrat și la alte gatere și secții de producție din județul Suceava unde, spune el „am căpătat experiență dar nu era seriozitate, punctualitate și munceam cu toții pentru o anumită remunerație care nu venea la timp.”
Anul 2009 l-a adus la Rădăuți, unde după runde de interviuri care s-au întins pe aproape cinci luni, John a fost angajat la fabrica de cherestea proaspăt înființată de către Holzindustrie Schweighofer.
„Interviurile au fost ținute de doi expați austrieci: Daniel și Hannes,” povestește John. „Îmi amintesc că înainte să îmi dea OK-ul, au avut o discuție aprinsă între ei în germană. Nu știu nici acum ce au vorbit, dar cred că a fost de bine, din moment ce am fost angajat.”
În primele sale două luni la Holzindustrie Schweighofer, John a fost șef de mașină, iar în anul următorul an a ocupat funcția de șef de schimb în secția de rindeluire. Ascensiunea în carieră s-a produs treptat și natural: „am fost promovat apoi ca șef al secției de rindeluire,” funcție pe care a ocupat-o până la finalul lui 2018.
Luna decembrie a anului 2018 aducea schimbări la nivel de management.
Postul de director de producție de la Rădăuți devenise disponibil. Directorului administrativ Nichifor Tofan, promovarea lui John în noua postură i s-a părut „un model de evoluție profesională. El avea o experiență îndelungată în secția de prelucrare superioară - în care avem cei mai mulți angajați și unde se fabrică produse cu valoare adăugată mare. Ioan este o persoană extrem de competentă și calificată pentru postul de director de producție. Este un model de evoluție profesională sănătoasă a unui angajat în firmă, iar promovarea internă, pe merit, a oamenilor într-o astfel de poziție este un lucru care poate să inspire pe mulți dintre colegii noștri care își doresc o carieră deosebită.”
Sorina Răuțu, managerul de resurse umane al fabricii de cherestea, adaugă: „În afară de cunoștințele tehnice și de experiența de producție, este important să știi cum să te adresezi oamenilor astfel încât ei să rămână mereu pasionați și să depună energia necesară pentru a-și atinge obiectivele zi de zi. Ioan este persoana care știe să facă acest lucru și am convingerea că și în noua funcție pe care o ocupă va reuși să coordoneze echipe care performează.”
Ce înseamnă să fii un șef bun
Ioan spune că noua funcție reprezintă apogeul în cariera sa și un merit pentru aceasta îl au modelele pe care le-a avut anterior.
„Am avut șefi buni pe care i-am admirat,” spune el. „În general, când ai un șef bun încerci să îl copiezi, încerci să faci ca el, să vezi situațiile prin ochii lui. Câteodată îți reușește, câteodată nu. Nu pot fi doi oameni la fel.”
Despre primul său model, un suedez din fabrica Sweedwood, Ioan își amintește cu nostalgie: „aveam o chimie aparte cu șeful meu suedez de la Siret, vedeam pe fața lui când nu făceam ceva corect. El avea o foarte mare experiență, eu eram abia la început. Cred ca eram ca o sugativă, absorbeam tot ce dădea el.”
Îl timp ce povestește despre modelul său suedez, fără să-și dea seama, Ioan parcă vorbește chiar despre sine.
„Îmi plăcea că era foarte calm în momentele de criză și avea tot timpul soluții,” spune el. Cu un stil participativ, atunci dar și acum, Ioan rememorează: „eu fiind la început de carieră, nu îi spuneam că vreau să îmi spună din prima soluția, așteptam să văd cum reacționa el întâi, apoi îmi spuneam și eu părerea.”
Spiritul de echipă și competențele profesionale ale lui Ioan sunt apreciate de către directorul administrativ. „Este o persoană competentă și a demonstrat ca poate sa conducă echipe mari,” spune Nichifor. „Secția de rindeluire pe care a condus-o are personalul cel mai numeros din fabrică. Ioan înțelege foarte bine ceea ce înseamnă teamspirit, în sensul în care nu poți avea realizări deosebite decât dacă înțelegi și știi să lucrezi în echipă.”
Calitatea, precizia și programul
„Totuși, de atâta timp, ce îl ține pe Ioan la Rădăuți?” e o întrebare care poate fi pusă de oricine, oricând.
Ioan răspunde fără să clipească.
„Mie îmi place să lucrez aici, sincer! Dacă nu îmi plăcea, nu stăteam. Aici îmi place seriozitatea, posibilitatea de a învăța foarte multe lucruri, tehnologia nouă și stilul de lucru.”
Pentru el, calitatea și precizia în prelucrarea lemnului fac diferența. „În general, pe piața românească se caută cantitatea, dar noi aici în fabrică căutam mai mult calitatea,” spune el. „La cherestea lucrezi în milimetri dar aici am văzut ceva diferit: am ajuns la toleranțe de zecimi de milimetri.”
De la copilul neastâmpărat căruia nu îi plăcea să stea acasă, la directorul de producție ale uneia dintre cele mai mari investiții cu capital străin din județul Suceava, Ioan apreciază acum programul și organizarea.
„Când eram mic, nu-mi plăcea să stau acasă și să respect un program,” zâmbește el. „Mă și întreb acum, când am ajuns la o anumită vârstă: oare cum de eram așa neastâmpărat și nu știam ce e ăla program?”
Însă de mic a învățat lecția răbdării și a stăruinței. Promisiunea unei biciclete l-a determinat pe Ioan să persevereze.
„Părinții mei mi-au promis în clasa a VIII-a că, dacă intru la liceu la matematică-fizică, îmi cumpără bicicletă,” își amintește el zâmbind. „M-am ambiționat - poate am avut și noroc - și am intrat la liceu la mate-fizică. Doar că bicicleta nu a mai venit, așa erau vremurile atunci.”
Răsplata s-a lăsat așteptată și povestea s-a repetat câțiva ani mai târziu. „Când era vorba să intru la facultate îl întreb pe tata: «rămâne valabil cu bicicleta?», «Daaa, rămâne valabil, îmi spuse el».”
Ioan a intrat la facultatea de mecatronică, așteaptă bicicleta și în ziua de astăzi, însă nu s-a descurajat. „Câteodată îl mai întreb pe tata: «bicicleta aia mi-o mai dai, sau nu mi-o mai dai?» și el îmi răspunde «eh, acum tu poți să îți iei ce bicicletă vrei tu».”
Lecția perseverenței l-a urmat pe Ioan și în carieră.
„Am perseverat, chiar dacă uneori cariera are suișuri și coborâșuri,” spune el. „Când am plecat amândoi de la fabrica din Siret, suedezul mi-a spus: «un șut în fund, un pas înainte» și poate asta m-a motivat la un moment dat.”
Simțul umorului, s-a păstrat, însă…
În viața de zi cu zi a unei fabrici, sunt și întâmplări inedite. Cu un simț al umorului delicat, Ioan rememorează un moment amuzant și nițel dureros.
„Într-o zi am fost chemat de un băiat de la depozit și îmi spune că a găsit nu știu ce pasăre, prinsă cumva într-un pachet de cherestea,” își amintește directorul de producție. „Doar el nu se bagă să îl scoată, pentru că îl mușcă. Așa că m-am dus eu. Am băgat mâna ca să îl scot de acolo și m-a mușcat pe mine de degete. Dar am salvat cocostârcul.”
„Nu ajungeam aici dacă nu aveam șefi buni”
Răbdarea de care a dat dovadă de-a lungul timpului a fost unul din punctele forte care l-au ajutat pe Ioan pentru interviurile derulate pentru Holzindustrie Schweighofer pe durata celor cinci luni dar și în ascensiunea care a urmat. „La interviuri, expații au fost interesați de ce experiență am, ce gânduri am, dacă sunt serios - cred că asta căutau,” spune el.
Cei doi recruiteri austrieci, Daniel și Hannes, au jucat un rol important în dezvoltarea fabricii de la Rădăuți și la instruirea și coeziunea echipei, au fost și coordonatori în producție.
Ioan își amintește: „pentru noi, ei [șefii de secții] erau niște modele. Din moment ce marea majoritatea a șefilor de departament a rămas de pe vremea lor, înseamnă că au făcut o treabă bună. Nu trebuia să vorbim foarte mult. Ne înțelegeam din priviri. Am învățat foarte multe de la ei.”
Andrei Zaharia, astăzi directorul de producție la fabrica din Reci, a lucrat alături de Ioan, în perioada 2009 - 2014 la fabrica din Rădăuți dar și acum, din noua postură a lui Ioan, colaborează destul de des.
„El are stilul perfect pretat la filozofia HS,” spune Andrei. „Este hotărât, direct, franc și în discursul său nu lasă loc de interpretări. Explică scurt și corect ce își dorește și cum vede el lucrurile puse în practică. ”
Cât despre cei doi expați - Daniel și Hannes - și Andrei i-a văzut ca pe niște modele. „Și mie mi-au marcat pozitiv evoluția profesională. Ei au fost doi profesioniști, nu doar la nivel de cunoștințe tehnice, ci și ca mentalitate, implicare, mod de gândire și organizare. Nu s-au băgat între noi ca să ne spună «asta se face așa» ci ne-au lăsat o anumită libertate, ne-au pus să gândim, iar ei au venit cu câte o picătură din exterior pentru a ne da direcția corectă.”
Promovarea i-a adus lui Ioan o nouă perspectivă asupra relațiilor de muncă. „M-am schimbat după ce am fost promovat, trebuie să recunosc, și cred eu – în bine. Învăț încontinuu,” spune el. Ce e diferit? „În producție trebuia să impun mai mult, să spun mai mult ce trebuie făcut, iar din noua postură din ultimele luni am învățat că aici trebuie să discuți și să ajungi la soluții împreună cu colegii. Este un alt nivel. Am învățat în ultimele luni importanța comunicării și a colaborării. Cred că asta e calea de succes.”
Ioan continuă: „desigur, să nu mă înțelegeți greșit, și în fabrică te consulți cu oamenii dar ei sunt deja implicați în mod activ în fluxul de producție. Ei sunt calificați pe o anumită porțiune de producție și pe aceea o fac perfect.”
Noua poziție îi aduce interacțiune cu ceilalți directori de fabrici din Grupul Schweighofer care în viziunea lui Ioan „sunt personalități foarte puternice, sunt pricepuți și pasionați de ceea ce fac. De aceea, unele discuții se aprind la un moment dat. Dar e frumos. Îmi place că am cu cine discuta și toți sunt de gașcă.”
În hala de rindeluire pe care a coordonat-o direct încă mai sunt angajați care lucrează chiar de la începuturile fabricii. „Ei au învățat o meserie, au avansat, știu ce fac, sunt mândri de ceea ce fac, au o stabilitate și o siguranță care duc la rezultate,” spune fostul lor șef. „În ceea ce mă privește, în general sunt genul acela în care trebuia să arăt, las rezultatele să vorbească de la sine. Dar cred că nu ajungeam aici dacă eu, la rândul meu, nu aveam șefi buni.”
„Familia mă face fericit”
Fire matinală, în weekend Ioan se trezește primul și pregătește familiei micul dejun și în plus „mai facem plimbări și ascult muzică. În perioada ’90 – ‘95 aveam părul lung. Eram rocker - sunt și acum - și descopeream Metallica, toate formațiile astea mai vechi. Acum îmi place și rockul acesta nou. Spre exemplu Five Finger Death Punch, Korn, Slipknot. Când ascult rock, mă liniștește.”
Directorul de producție își amintește cu nostalgie și de perioada în care citea SF-uri foarte mult… „Adevărul e că duc foarte mult lipsa acelor perioade de deconectare, spune el. „Acum citesc strictul necesar pentru că timpul s-a mai comprimat.”
Ce anume îl face fericit pe Ioan?
Cu o sclipire în priviri, acesta mărturisește: „familia mă face fericit. Soția e sprijinul și energia mea,” iar cea mai frumoasă realizare din viața lui Ioan e „puștiul - Vlady al meu. Pentru el eram, și cred că și acum mai sunt, un model.”
