Fericirea vine din lucrurile mărunte. Interviu cu Ionuț Batîr, director administrativ Holzindustrie Schweighofer Sebeș

„Vasile, îl știi pe Ionuț Batîr? Este un absolvent de-al nostru, băiat deștept, fâșneț, muncitor. Ți-l recomand, se potrivește foarte bine la voi.”

Discuția telefonică avea loc în august 2013 între profesorul Cătălin Roibu de la Universitatea din Suceava și Vasile Varvaroi, de la Holzindustrie Schweighofer din Rădăuți. În mai 2019, «băiatul deștept, fâșneț și muncitor» este director administrativ al fabricii de cherestea Holzindustrie Schweighofer din Sebeș. Faceți cunoștință cu Ionuț Batîr.

La nici 29 de ani, Ionuț Batîr este cel mai tânăr director administrativ pe care Holzindustrie Schweighofer l-a avut vreodată în România.

Vârsta fragedă, însă, nu este o piedică pentru bucovineanul care acum ia decizii în numele și pentru peste 600 de angajați ai fabricii de cherestea Holzindustrie Schweighofer din Sebeș.

„Părinții mei m-au responsabilizat fantastic, am învățat ce înseamnă să fii responsabil de mic, întotdeauna mi-am cunoscut limitele și niciodată nu am avut pretenții,” spune Ionuț. „Erau oameni simpli, normali, nu am fost bogați, însă niciodată nu ne-a lipsit nimic. Nu ne plângeam, întotdeauna ne-am bazat pe relația din familie.”

 

Simplitatea este cel mai bun exemplu de rafinament

Familia Batîr are rădăcini în nordul Moldovei. Ambii părinți – tatăl, lăcătuș mecanic de profesie, iar mama, țesător mecanic– sunt născuți în județul Botoșani.

La finalul anilor 1980 socoteala din casă nu se potrivea cu cea din târg, așa că, tinerii căsătoriți s-au văzut despărțiți de repartiția la locul de muncă relativ repede, tatăl la Brașov, la Rulmentul, iar mama la Sibiu.

„Aproape doi ani de zile părinții mei au locuit separat, apoi mama s-a mutat la Brașov, s-a născut sora mea, și la sfârșitul anilor 1980 s-au întors «acasă», la Suceava, pentru că Uzina Rulmentul deschisese o fabrică în orașul din Bucovina. Și apoi m-am născut eu,” își amintește zâmbind Ionuț.

Timpurile de imediat după revoluția din 1989 au fost o piatră de încercare pentru oricine le-a trăit. Economia s-a prăbușit la nivel național, fabricile cădeau pe capete iar grija zilei de mâine era la ordinea zilei. Lucrurile nu erau diferite pentru familia Batîr, ce a primat, însă, a fost strânsa relație dintre membrii ei.

„A fost greu, dar niciodată nu ne-a lipsit nimic,” își amintește Ionuț. „Întotdeauna am avut parte de hrană, de educație și de haine. Nu ne-am plâns, întotdeauna ne-am bazat pe relația din familie. De exemplu, duminica, masa de prânz era sacră. Era momentul pe care îl așteptam cu toții să ne spunem ofurile.”

Sunt vremurile în care Ionuț spune că a învățat să se bucure de lucrurile simple, să înțeleagă că fericirea stă în lucrurile mărunte și că sinceritatea și onoarea sunt valori esențiale.

 

Cum să fii un om mare la 15 ani

La mijlocul anilor 2000, pe perioada verii, părinții Batîr au luat drumul Spaniei, unde au lucrat în agricultură. Copiii, însă, au rămas singuri acasă.

„O lună am stat la bunici, dar ne plictiseam, așa că ne-am întors acasă - unde am stat o lună singuri, dar nici nu s-a simțit!” își amintește Ionuț. „Acasă era un templu: am învățat de la 15 ani cum să gestionăm banii, plăteam facturi, citeam apometrele, știam ce să fac dacă se sparge o țeavă, la 15 ani știam să fiu mare. În același timp, am știut să-mi aleg anturajul, am renunțat la persoanele negative din jurul meu. Eu investesc foarte mult în oameni și sunt incredibil de dezamăgit când îmi sunt înșelate așteptările.”

În anul următor, la 16 ani, acum în clasa a noua la liceul Dimitrie Cantemir, clasa de matematică-informatică, tânărul Batîr a obținut prima slujbă.

„M-am angajat ospătar la un restaurant din oraș și ajunsesem, la doar 16 ani, să câștig suficient încât să pot să contribui și eu la cheltuielile casei,” spune directorul administrativ. „Însă la restaurantul unde am lucrat am cunoscut și partea proastă a oamenilor, ceea ce m-a călit psihic. În primele două săptămâni de la angajare eram jignit constant, dar mi-am văzut de treabă. Bucătarul restaurantului, de exemplu, era fățiș împotriva noastră, a tinerilor angajați, deși nu avea nici el mai mult de 28-29 de ani. L-am prins odată într-un moment de sinceritate, când mi-a zis :«Ionuț, nu face ca mine. Nu te lăsa dus de gustul banilor.» Atunci mi-am dat seama ce important e să deschizi oamenii. Mi-am dat demisia la finalul verii și am înțeles că la acea vârstă educația era mai importantă decât câștigurile financiare.”

Nu a renunțat însă total la ospătărie, s-a reorientat, doar. „Am învățat să nu spun nu oportunităților atunci când s-a ivit ocazia servitului în week-end, la evenimente, și a început cea mai bună perioadă financiară din viața mea,” spune Ionuț. „Câștigam câte 2.000 – 3.000 de lei pe lună, cât toată familia mea laolaltă. Cu toate astea, eram modest, cumpătat și nu făceam risipă.”

 

De la mate-info la silvicultură

Ionuț Batîr a căutat mereu partea practică a lucrurilor.

Deși studia matematică-informatică la liceu, niciodată nu i-a plăcut domeniul. „Nu eram vreo pramatie în liceu, dar nici n-am fost vreun elitist,” rememorează el. „Îmi amintesc primul contact cu realitatea în liceu – o oră de educație antreprenorială, dar nu îmi plăcea informatica, mi-am spus că nu vreau o slujbă în vreun birou… Atunci am ales silvicultura, mă vedeam stând în natură, dar mi-am dat seama că nu sunt vreun ecologist. Am mai racolat încă trei colegi să dăm împreună la silvicultură.”

Cei patru ani la Facultatea de Silvicultura de la Universitatea din Suceava au fost teatrul de operațiuni pe care s-a format personalitatea profesională a tânărului iubitor de natură. Întâlnirea cu profesorul Cătălin Roibu i-a schimbat parcursul profesional și i-a deschis accesul într-un sistem în care se temea că nu avea cum să intre.

„Totul s-a schimbat pentru mine când am intrat în laboratorul de biometrie forestieră, unde se studia creșterea arborilor,” spune Ionuț. „Laboratorul era plin de informații, mă apucasem de licență în anul trei, am muncit doi ani de zile și a rezultat o lucrare complexă și unică la nivel național – Cercetări dendrocronologice şi dendroclimatologice pentru speciile Pinus Mugo şi Rhododendron Kotschyi din Parcul Naţional Munţii Rodnei şi Parcul Naţional Retezat. Am luat 10 cu felicitări la licență, toate eforturile depuse în acești ani erau pe deplin răsplătite.”

Tot în timpul facultății a cunoscut-o pe Oana, cea care astăzi îi este soție. După nouă ani împreună, din care trei căsătoriți, tânărul cuplu Batîr își concentrează acum atenția pe micuțul Sergiu, care în curând împlinește un an.

Anul 2013, a fost însă marcat și de o tragedie la nivel personal.

„Tata, mentorul meu și familistul convins, a murit subit,” spune Ionuț. „A făcut un atac cerebral și s-a dus. Tata era un om la un milion, după ce a murit el templul nostru s-a destrămat.”

 

Când un telefon îți schimbă cursul vieții

În august 2013 Vasile Varvaroi, manager de achiziții la Holzindustrie Schweighofer Rădăuți căuta în stânga și în dreapta o persoană pe care să o angajeze la viitorul punct de lucru pe care compania îl deschidea la centrala pe biomasă a Sucevei.

Profesorul Roibu a fost unul dintre primii sunați.

Răspunsul? „Vasile, îl știi pe Ionuț Batîr? Este un absolvent de-al nostru, băiat deștept, fâșneț, muncitor. Ți-l recomand, se potrivește foarte bine la voi. Este unul din cele mai bune produse a pepinierei noastre de specialiști silvici!”

După șase ani, Vasile rememorează începuturile: „Prima întâlnire cu Ionuț, interviul cum s-ar zice, am avut-o la o terasă. Atipic pentru o multinațională, dar normal pentru un proaspăt absolvent de silvicultură. A venit încrezător și cu zâmbetul pe buze. I-am spus că la început o să lucreze într-un container, în jur o să fie praf deoarece se construiește, se lucrează în ture și de zi și de noapte. Și el a spus pe loc: «DA, sunt de acord. Vreau să vă dovedesc că pot face asta și după ce voi reuși, o să considerați dumneavoastră dacă pot și merit ceva mai mult».”

Și a reușit!

„Am fost angajat ca recepționer biomasă la centrala care se construia în Suceava, nu inginer silvic,” își amintește Ionuț. „Mi-am înfrânt o grămadă de frici atunci, accesul la depozit era foarte greu, lucram în schimbul doi, de la 16:00 la 22:00 și o luam pe jos cam doi kilometri până la stația de autobuz, eram zmeu, treceam pe lângă un adăpost de câini și la finalul primei zile de muncă nu am reușit nici să fac un pas în întuneric, a trebuit să chem taxiul. Dar, în timp, lucrurile s-au calmat, câinii s-au obișnuit cu prezența mea și nu au mai fost probleme. Ba chiar le aduceam și mâncare, că-mi deveniseră dragi.”

În scurt timp, a câștigat încrederea, admirația și respectul tuturor, așa că nu a mirat pe nimeni când, în toamna lui 2014, a fost mutat la biroul de achiziții de lemn rotund din Rădăuți al companiei și i s-a încredințat încă un proiect pionier pentru fabrica de cherestea: coordonarea noului înființat departament de certificare și conformitate pentru lemnul achiziționat.

 

Familistul flămând de performanță

Mutarea în biroul de la Rădăuți, cu noi responsabilități, a coincis și cu angajarea Oanei în noiembrie 2014 ca tehnician planificare producție în fabrica de cherestea.

„Între noiembrie 2014 și martie 2015 am tot făcut naveta între Rădăuți și Suceava, până ne-am mutat la Rădăuți, unde am rămas fix un an, până la 1 martie 2016,” povestește Ionuț.

După punerea pe picioare a departamentului de certificare și conformitate de la Rădăuți, un start-up dus la îndeplinire cu succes, o nouă oportunitate a apărut, de data aceasta la fabrica de cherestea de la Sebeș, de asemenea în cadrul departamentului de lemn rotund.

„Eram flămând de performanță și nu m-am gândit prea mult când am acceptat, abia după mi-am dat seama că eu îmi strămutam viața fără vreo asigurare că și Oana va avea un job,” spune Ionuț.

Și așa au plecat amândoi spre Sebeș. spre o zonă necunoscută pentru ei, unde amândoi trebuia să se integreze într-un colectiv nou, într-o comunitate locală nouă, cu obiceiuri și reguli diferite față de cele din Bucovina.

La Sebeș, a început ca șef de departament lemn rotund, biroul care asigura back-office-ul pentru departamentul de achiziții. „Eu nu inventez lucruri noi, eu preiau ceva ce a fost făcut de altcineva și îmbunătățesc,” spune Ionuț. „Îmi plac oamenii de la care pot învăța și nu am dus lipsă de mentori, atât la Rădăuți cât și la Sebeș. Eu am o problemă cu plafonarea, fiecare zi trebuie să fie diferită, așa că valorific orice oportunitate care mi se oferă.”

Oportunitatea anului 2017 s-a numit Timflow, sistemul de urmărire a trasabilității lemnului implementat de Holzindustrie Schweighofer în România. Implementarea Timflow la toate fabricile de cherestea din România a presupus lucru îndeaproape cu Hannes Plackner, de la biroul din Viena, pe care Ionuț îl consideră un mentor.

Iar Hannes nu e mai prejos.

„E o plăcere să lucrezi cu Ionuț, care, din punctul meu de vedere, îmbină perfect o atitudine îndreptată către rezultate cu o inteligență înnăscută,” spune el. „Pe lângă cel mai complex proiect în care am fost implicați – Timflow - mai e un lucru care ne leagă: amândoi am devenit tați la doar câteva săptămâni distanță anul trecut. Așa că, pe lângă trasabilitatea lemnului sau grafice mai putem discuta și despre copiii noștri…”

 

Radiografia lucrului bine făcut

Dan Bănacu, directorul general al Holzindustrie Schweighofer în România, e franc.

„Mi-a plăcut Ionuț de când l-am cunoscut. O strângere de mână fermă, atent și preocupat de detalii, să înțeleagă ce are de făcut și cum să facă lucrurile în cel mai bun mod cu putință. Mi-a plăcut atitudinea lui, mereu deschisă, uneori critică, întotdeauna constructivă. Are potențialul unui lider, are talent și încredere în sine.”

De la tânărul de 23 de ani care s-a angajat ca recepționer biomasă, la punerea pe picioare a biroului de certificare și conformitate, la lemn rotund, Timflow și ceva documentare în domeniul legislației Silvice, până la acum deja specialistul de 28 de ani care a fost numit director administrativ al Holzindustrie Schweighofer Sebeș la 1 ianuarie 2019, Ionuț le-a cam făcut pe toate.

Numirea în funcția de conducere l-a surprins, însă a acceptat provocarea.

„La nivel de grup era nevoie de o schimbare, era nevoie de ceva nou,” spune el. „E un risc, e un pariu iar mie mi-e frică de eșec și de aceea întotdeauna mă concentrez pe rezultate. În același timp, în viață, până acum, n-am avut parte de vreun eșec major. Iar Sebeșul pentru mine acum este ca o mașină bună, care trebuie întreținută și menținută frumoasă. Sunt oameni fantastici aici, care merită apreciați, care trebuie scoși din rutină și orientați să-și demonstreze adevărata valoare, ca să funcționăm corect.”

La finalul zilei, când tragi linie și te uiți în urmă, la toate experiențele care te-au format ca om și ca profesionist, care e concluzia la care ajungi?

Ionuț e ferm: „Sunt cel mai mândru de felul în care am fost format. Întotdeauna am fost sprijinit și sunt rezultatul experiențelor prin care am trecut. Sunt mulțumit și vreau să mulțumesc oamenilor cu care am lucrat. Suntem ca un ceas mecanic cu rotițe, fiecare cu rolul ei. Un lucru important învățat de la membrul în Consiliul de Administrație Juergen Bergner e să găsesc soluții la probleme înainte ca ele să apară. Exact ca în FIFA manager, unde Real Madrid e o echipă de vedete care poate fi bătută de orice altă echipă omogenă care lucrează împreună. E vorba de forța colectivului, nimeni nu a făcut niciodată nimic singur.”