HS Baco Panels și magia numărului 10
Se spune că o echipă este la fel de puternică cât cel mai slab membru al ei și că o companie nu este nimic fără poveștile oamenilor care au contribuit la succesul ei. Pentru că sărbătorim zece ani de când cea mai mare fabrică de panel din lume face parte din familia HS Timber Group, vrem să sărbătorim și oamenii care au făcut parte din companie încă de la începuturile ei.
HS Baco Panels este „acasă” pentru Ciprian Cracovalschi de 20 de ani. Vă invităm să citiți povestea omului care conduce două secții de producție de miez la fabrica din Comănești.
Ciprian avea doar 25 de ani în 2000, când s-a alăturat fabricii din Comănești. Anul acesta, sărbătorește 20 de ani în care a lucrat în aceeași companie, unde a început de la poziția de simplu muncitor și a ajuns în prezent să conducă doua secții de producție.
Născut în Comănești, Ciprian acumulase cunoștințe despre industria lemnului, deoarece absolvise un liceu de profil din oraș.
„Împreună cu colegii din liceu ne uitam în revistele de mobilă la mese mici care ne plăceau. Într-o zi am făcut și noi una după un model din revistă dar ne-a prins maistrul «în toiul faptei» și am luat o chelfăneală,” mustăcește Ciprian. „Acum, la Baco, lucrăm cu ceea ce iubim.”
Lemnul este mai frumos decât fierul
Fabrica din Comănești prelucrează cherestea de rășinoase care altfel nu ar putea fi valorificată superior și o transformă în panel și panouri de cofraj destinate industriei mobilei și construcțiilor. Compania este lider european pe aceste segmente iar produsele sale sunt căutate de clienți din peste 40 de țări de pe cinci continente.
Procesul de fabricație pentru panel urmează pași preciși, care, pentru un nespecialist, poate părea complicat.
Liniile de producție din cele mai noi secții ale fabricii sunt deopotrivă pași importanți și o reușită tehnologică. Pe lângă lemn și adezivi, panelul include mult know-how și multă tehnologie – specialiștii numesc acest lucru engineered board – un tip de panou care include multă «inginerie».
Dar Ciprian nu crede că este complicat.
„Inițial am fost angajat ca muncitor, am construit și am asamblat linii și am ajutat la vopsitul lor,” spune Ciprian. „Apoi am început cu presa 1, «mașinăria mea de suflet». Presa s-a montat și am lucrat cu ea atunci când am început să lucrez la HS Baco Panels. Munca mea de aici era total diferită față de ce am lucrat eu anterior, respectiv producția de mobilă curbată unde am luat contact doar cu fagul. De data aceasta, rășinoasele erau «vedeta spectacolului»."
După ce a trecut printr-o experiență de lucru cu ambele esențe de lemn, verdictul este clar: „În procesul de fabricație este mai ușor să lucrezi cu lemnul de rășinoase - care este mai maleabil, comparativ cu lemnul de esență tare, cum este fagul. Lemnul tare tinde să aibă contracții mai mari. După uscare, devine mai puternic ca fibră, e mai greoi de procesat. În cazul rășinoaselor, când lemnul este crud, nu se poate prelucra prea mult, dar când este uscat este mult mai ușor de prelucrat, se transformă într-un un material maleabil,” consideră Ciprian.
În prezent, este șeful secțiilor de producție miez Baco 1 și 2.
„La început a fost plăcut, pentru că era ceva nou pentru mine și erau foarte mulți tineri,” zâmbește el. „Când am început să lucrez la Baco, vârsta medie era undeva la 35 de ani, iar acum a crescut la 40, ceea ce înseamnă că sunt mulți colegi care au rămas cu noi. În prezent, cel mai tânăr angajat din secțiile 1 și 2 are 18 ani, iar cel mai în vârstă are aproape 60 de ani.”
După 20 de ani în fabrica din Comănești, Ciprian își conduce echipa cu deschidere și dorință de a învăța unul de la celălalt. În ciuda faptului că privește răspunderea conducerii drept o provocare, el spune că a învățat să-și asculte echipa și, împreună, să obțină un randament și o eficiență mai mare.
Alexandru Agache, directorul administrativ al HS Baco Panels, este de acord cu această stare de spirit. „Ciprian este doar unul dintre oamenii care au crescut alături de companie. Avem aproape 800 de angajați care lucrează aici, la Baco, iar mulți dintre ei anul acesta sărbătoresc 20 de ani alături de companie. Oamenii ca ei - pasionați de munca și de echipele lor - sunt modele pentru generația tânără, ceea ce ne face eficienți și de încredere pentru clienții noștri. ”