La Robert Cole se dă o luptă cu răbdarea, înțelepciunea și emoția

În vizită la Asociația Robert Cole - o incursiune alături de directorul centrului într-un univers sensibil

Zăvoi, un cartier liniștit al Comăneștiului, găzduiește Asociația Robert Cole, un centru de zi în cadrul căruia se oferă servicii de terapie și recuperare pentru peste 80 de copii cu dizabilități din Valea Trotușului. Înființată în anul 1996, asociația poartă numele Robert Cole în memoria unui tânăr englez care a murit în timp ce desfășura activități umanitare în Comănești.

Pe parcursul anului școlar, la Robert Cole vin copii din diverse localități precum Dofteana, Dărmănești, Asău, Agăș, Brusturoasa, Leontinești, Ardeoani, Ghimeș-Făget și Scorțeni pentru a urma, pe baza unui program bine stabilit cu specialiștii asociației, programul de recuperare potrivit fiecărui beneficiar. Dedicarea și eforturile depuse de echipa centrului formată din logopezi, kinetoterapeuți și psihopedagogi atrag copiii nu doar pe perioada anului școlar, ci și în vacanțe. În medie, fiecare copil petrece 45 minute într-o activitate și un sfert de oră este alocat activității de consiliere a părinților.

Directorul asociației, Cristina Chirilă explică: „Spre exemplu, copilul care nu pronunță l-r-ș-ț- nu o face chiar în joacă. O dată scăpate din atenția părinților, aceste practici, dacă nu sunt corectate de la 3, 4, 5 maxim 6 ani, devin probleme serioase.” Centrul asigură terapii precum cele de limbă și comunicare, ludoterapie, kinetoterapie și logopedie dar acordă consiliere și părinților. „Părinții sunt cei mai afectați, pentru că ei sunt direct implicați și poate sunt părtinitori, subiectivi și nu reușesc să realizeze din punct de vedere medical, emoțional și uman gravitatea problemelor copiilor lor,” detaliază Cristina Chirilă.

Copleșiți de situație 
Înainte de a începe terapia, specialiștii centrului fac o primă ședință cu părintele și află detalii preliminare despre cazul copilului. „Parcursul emoțional al unui părinte care are un copil cu probleme începe cu sentimentul de vinovăție, apoi apare negarea și, în ultimă fază, acceptarea. După care urmează lupta și speranța că va fi mai bine. În ședințele de consiliere cu părinții, de fapt parcurgem împreună toate aceste etape. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui, dar aceasta este misiunea asociației noastre,” subliniază directorul centrului.

„Sunt părinți care nu știu cum să se ocupe de copii, spre exemplu mame tinere care s-au aruncat în vâltoarea vieții și cu care soarta nu a fost bună. Au lipsă de experiență, de adaptare, de acceptare a suferinței și nu înțeleg ce se întâmplă cu copilul.” Specialiștii centrului le oferă consiliere, sfaturi și le ajută să accepte situația și să se accepte pe sine: „Doar împreună putem face ca lucrurile să fie mai ușoare și mai realiste pentru ele. Încercăm pe diferite căi, treptat, cu răbdare și educație să poată aborda situația în maniera corectă. Noi suntem aici și oricând le stăm la dispoziție cu suport educațional și, în special, emoțional. Vin și tați la consiliere și sunt cazuri în care întreaga familie participă la consiliere, pentru că sunt efectiv copleșiți de situație. Ei speră că cineva le va aduce o rază de lumină, o mai bună înțelegere și o schimbare,” adaugă Cristina Chirilă.

La Robert Cole, prima ședință de evaluare a cazului este gratuită, dar restul serviciilor sunt contra-cost. „Putem acoperi din banii pe care ni-i trimit sponsorii noștri doar salariile angajaților și o parte din produsele de curățenie, birotică și echipamente educaționale.” An de an sponsorii centrului vin în perioada de Crăciun și desfășoară o activitate prin care micuții primesc cadouri de la diverși donatori. Cadourile nu se opresc aici, ajung și la familii cu posibilități financiare mai limitate. Activitatea de la Asociația Robert Cole este una de suflet pentru echipa HS Baco Panels, drept pentru care compania asigură o parte din cheltuielile lunare ale asociației.

„Oamenii care vin să lucreze aici au o menire” 
„Dedicarea, uitarea de sine și implicarea totală în fiecare caz sunt esențiale pentru personalul nostru. Oamenii care vin să lucreze aici au o menire. Nu oricine poate rezista, e ca și cum cineva acolo sus i-a ales special să ajute,” spune Cristina Chirilă. La Robert Cole vin și voluntari locali, dar și străini, dar există și diverse colaborări cu școlile din jur și liceenii vin doar cu ocazia anumitor evenimente. „Interacțiunea zilnică a copiilor cu voluntarii nu este chiar indicată,” explică directorul. „Pe de o parte, unii copii refuză relaționarea iar pe de altă parte chiar și voluntarii trebuie să beneficieze de terapie. Activitatea de voluntariat trebuie să se desfășoare sub stricta supraveghere a specialistului, chiar dacă este vorba despre citirea unor povești sau realizarea unui desen.”

„Universul Robert Cole este o lume aparte, foarte sensibilă, foarte frumoasă, emoțională și consumatoare în același timp,” povestește Cristina Chirilă. Răsplata și satisfacția pe care le au personalul sau voluntarii vin, uneori, foarte greu și în timp. „Mă bucur pentru fiecare progres. Spre exemplu pentru evoluția frumoasă a unui caz de kinetoterapie. Un copil mergea sprijinit sau doar în brațele părintelui și acum merge singur. Sau te bucuri când un copil îți înmânează un desen și îți scrie pe el numele. Pentru unii copii aceasta este o realizare fantastică, ca el să te cunoască și să te identifice.” Din păcate, pentru unii copii există recuperare doar într-o oarecare măsură sau spre deloc: „Unii nu se vor putea descurca niciodată singuri, atât de grave sunt cazurile. Este o luptă cu răbdarea, înțelepciunea și emoția.”

„Dacă reușești să ții la masă un copil autist pentru jumătate de oră și reușești să-i captezi atenția pentru zece minute este o mare realizare. Îl mai lași câteva minute după care iar interacționezi.” Tot acest periplu e un efort atât al adultului cât și al copilului. „În cazurile cu care noi lucrăm, putem imprima anumite deprinderi și cunoștințe cu o viteză și într-o manieră adaptată.” Cât despre pregătirea specialistului, Cristina Chirilă punctează: „Aici tu nu vii cu problemele tale de acasă. Mai presus de toate este copilul. Tu ca adult îți depășești starea, te implici și trebuie să fii acolo pentru cel care într-adevăr nu are și nu vede acea speranță.”

Cea mai frumoasă definiție a feedbackului 
La Robert Cole specialiștii lucrează cu copii de vârste de la 1 an și câteva luni dar cu și elevi de până la 18 ani, care urmează cursurile Școlii Incluzive nr. 2 și chiar și de la liceul din Comănești. Copiii care provin din sistemul educațional de masă vin doar pentru recuperare sau îndreptarea unor deficiențe de limbaj. Însă majoritatea sunt copii cu certificat de încadrare în grad de handicap care poate fi de la moderat, la sever cu asistent personal permanent. Copii cu elemente din spectrul autist, cu sindromul Asperger, surdomuți sau copii care au suferit operații pe cord deschis și care au nevoie de kinetoterapie, sunt doar câteva dintre cazurile care își găsesc alinare și îndrumare la asociație.

„Feedbackul este elementul cheie în activitatea pe care o desfășurăm aici pentru că reflectă progresul în absolut orice. Tot ce are de a face cu realitatea și cu viața trebuie să primească feedback. Fără acesta, ai doar impresii, ești plin de gânduri și nu ai un sentiment că ai făcut tot ce a depins de tine,” consideră Cristina Chirilă. „Feedbackul este cel care leagă și care dezleagă, este cel care îți dă avânt și care te face să lupți mai mult sau cel care te face sa te oprești, să reflectezi și din nou să repornești, dar să repornești mai bine pregătit. Pentru a putea avansa într-un caz este esențial feedbackul copiilor, al specialiștilor și al părinților.”

La Robert Cole se poate cunoaște o altă latură a vieții. „Poți vedea oameni implicați într-o stare de fapt care depășește orice imaginație. Pentru viitor îmi doresc să vină aici cât mai mulți copii și să îi văd cum evoluează. Aceasta ar fi cea mai mare realizare”, încheie coordonatoarea asociației.

„Lasă în sufletul tău să pătrundă picături de speranță pentru a ușura viața lor, căci adevărata valoare stă în lucrurile simple iar inima nu are limbă, dar nu tace o clipă.”