Lumina speranței: alături de prietenii noștri de la Maria Ward
Centrul Social Maria Ward din Rădăuți, din cadrul Asociației I.S.E.A., schimbă destine în bine.
Zilnic, surorile din Congregatio Jesu alături de personalul angajat și de voluntarii Centrului au grijă de 50 de copii proveniți din familii vulnerabile din Rădăuți și împrejurimi. Aici nu contează confesiunea religioasă sau apartenența etnică, iar zâmbetele, ajutorul la lecții și mâncarea caldă sunt împărțite cu drag tuturor. Mai mult de atât, și familiile copiilor primesc sprijin și consiliere din partea centrului, pentru a preveni abandonul școlar și familial.
Pentru că are rădăcinile în comunitate, Holzindustrie Schweighofer a înțeles de la bun început impactul pozitiv pe care îl are Asociația I.S.E.A. în viața comunității locale. De aceea, în concordanță cu principiile asumate de implicare socială, compania a sprijinit de-a lungul timpului activitățile de la Maria Ward și a finanțat construcția unei noi clădiri (inaugurate în anul 2014), dar și anexe și a contribuit la construcția terenului de sport, investind în total peste 2 milioane de lei.
Start-up social la Rădăuți
Susținut până acum din sponsorizări, conducerea Centrului dorește să își ia soarta în mâini și să asigure finanțarea pe termen lung a activităților curente. Soluția: un centru de prelucrare a legumelor și fructelor, care să suplimenteze hrana oferită copiilor, dar să aducă și venituri regulate Centrului.
„Și Europa de Vest se confruntă cu probleme sociale arzătoare în ultima vreme, cum ar fi nevoile de susținere, îngrijire și integrare a imigranților,” explică Sora Felicitas Butacu, coordonatoarea Centrului Maria Ward. „O parte dintre finanțatorii străini, care ne sprijineau în mod constant până acum, și-au redirecționat eforturile în acea zonă. Ne-am gândit la soluții de autofinanțare și am decis să înființăm un centru de prelucrare a legumelor și a fructelor.”
Pentru acest proiect, Asociația I.S.E.A. a primit terenul sub formă de donație, precum și servicii pro-bono din partea unui arhitect și a unor ingineri constructori. Pentru restul, Asociația a apelat la soluții de finanțare și la comunitatea locală.
„Am aplicat la programul Start-up Nation și am primit finanțare pentru achiziția de utilaje, dar nu și pentru construirea spațiului de producție,” a continuat Sora Felicitas. „Dar comunitatea din Rădăuți a înțeles ce facem la Centru și este sensibilă la nevoile copiilor. La sfârșitul săptămânii trecute am desfășurat două evenimente de strângere de fonduri, un târg de primăvară și un cocktail caritabil, în urma cărora am strâns aproximativ 18.000 de Euro.”
Sprijin de la comunitate, în Săptămâna Mare
La eveniment, desfășurat de Florii (și în duminica Paștelui, pentru credincioșii catolici), Mădălina Mărtinaș, PR Holzindustrie Schweighofer Rădăuți, a înmânat din partea companiei un cec simbolic în valoare de 10.000 de Euro.
„Rezonăm, prin valorile noastre, cu scopul educațional și de lungă durată a întregului proiect, astfel că nu puteam să nu sprijinim și de această dată Centrul,” a spus Mădălina Mărtinaș. „Investiția de astăzi se va vedea în timp și îi încurajăm pe toți cei care își doresc un viitor mai bun să se implice în astfel de inițiative în comunitățile din care fac parte. Împreună, tot mai buni în fiecare zi!” a încheiat Mădălina.
Cadoul a fost primit cu emoție și recunoștință de coordonatoarea Centrului Maria Ward. „Gestul prietenilor noștri de la Holzindustrie Schweighofer are un impact pe termen lung asupra viitorului copiilor,” a subliniat Sora Felicitas Butacu, „le mulțumim călduros că s-au dovedit, din nou, alături de noi!”