Thomas Waitz, europarlamentar (Grupul Verzilor): Timflow este „lider în asigurarea provenienței lemnului”

Domnul Thomas Waitz, europarlamentar (Grupul Verzilor), a vizitat joi, 24 mai, fabrica de cherestea Holzindustrie Schweighofer de la Sebeș, ca parte a unei călătorii de documentare în România pentru evaluarea impactului asupra mediului și a eforturilor de sustenabilitate pentru stoparea fenomenului tăierilor ilegale și protejarea patrimoniului natural.

Domnul Waitz a putut afla detalii despre planul de acțiune implementat de Holzindustrie Schweighofer pentru a crește sustenabilitatea industriei lemnului din România și a observat o demonstrație live a sistemului de trasabilitate Timflow, care monitorizează prin GPS și permite verificarea camioanelor ce transportă buștean către fabricile HS.

Am putut observa toate detaliile referitoare la sistemul de conformitate și la sistemul de monitorizare a buștenilor [Timflow] și trebuie să spun ca acest proiect este lider în asigurarea provenienței lemnului”, a spus dl. Waitz. „Prin modul în care a inițiat și implementat planul său de acțiune, Holzindustrie Schweighofer este un deschizător de drumuri pentru industria din România, un model de urmat pentru întreaga industrie a lemnului”, a mai adăugat europarlamentarul.

Pentru noi, o companie privată din industria de prelucrare a lemnului, nu există mod mai bun de a proteja pădurile României decât prin adaptarea și îmbunătățirea permanentă a arhitecturii de securitate. Recunoașterea progreselor pe care le-am făcut în implementarea planului de acțiune pentru o industrie sustenabilă a lemnului ne încurajează să continuăm pe calea dialogului deschis și constructiv cu toți factorii interesați”, a spus Michael Proschek-Hauptamn, Head of Compliance and Sustainability, Grupul Schweighofer, care l-a însoțit pe dl. Waitz în vizita sa la Sebeș.

Silvicultor și fermier în Austria natală, Thomas Waitz este membru în comisia de Agricultură și Dezvoltare rurală și a comisiei speciale pentru procedura de autorizare a pesticidelor în Uniunea Europeană. Mai multe detalii despre activitatea sa în Parlamentul European.