Visa să dea la Academia de Poliție.
O intervenție chirurgicală însă i-a deturnat planurile. S-a reorientat, și a intrat la Litere, la Universitatea din Iași. „Eram în amfiteatru și, când am văzut doar trei băieți între 300 de fete, mi-am zis că nu e de mine aici…” Așa că a plecat la Constanța, unde a studiat doi ani management la o universitate particulară. Profesorul de matematică din anul al doilea, însă, i-a schimbat pentru totdeauna cursul vieții. Paul Balan este astăzi Group IT Director pentru Grupul Schweighofer în România.
A devenit aproape un lucru de la sine înțeles că orice nou angajat în Holzindustrie Schweighofer România trebuie să treacă prin „ritualul de inițiere” pus la cale de Paul Balan, omul fără de care sistemele informatice ale grupului nu ar funcționa optim.
Fie că e vorba de amăgirea nou-veniților cu farse telefonice, sau de simularea unei situații care îi pune pe jar până și pe cei mai tari de inimă angajați, farsele lui Paul au devenit legendare, dar și parte din cotidian.
„Eu am încercat să îmbin utilul cu plăcutul, să nu fie vorba mereu numai de muncă,” explică Paul. „Să mai fac câte o glumiță, câte o farsă, să mai fac un om să se simtă bine dacă l-am văzut mai supărat…”
Paul are planuri și soluții pentru cele mai multe, dacă nu pentru toate situațiile neprevăzute pe care le generează munca în secolul digital.
De la Litere la Informatică, sau când întâlnești omul potrivit la momentul potrivit
Paul e de fel din Rădăuți.
„Am vrut să dau la Academia de Poliție, dar o intervenție chirurgicală m-a trecut pe linie moartă,” își amintește el. „Atunci am dat și am intrat la Litere, în Iași, dar când am văzut eu că într-un amfiteatru cu 300 de fete erau doar trei băieți mi-am zis că nu e de mine. Și am plecat. Aveam 19 ani și m-am dus la Constanța, unde am intrat la Management la o universitate particulară. Studiam noi economie și drept civil și penal și matematici economice, dar viitorul era limitat după ce terminai facultatea…”
Providența, însă, s-a numit profesorul de matematică, care i-a spus verde în față că se irosește la Facultatea de Management, așa că s-a ținut de capul lui până l-a făcut să intre la Facultatea de Matematică-Informatică de la Universitatea Ovidius din Constanța. „Eu eram un om tehnic, iar profesorul de matematică din anul al doilea a intuit că locul meu nu era la Management, așa că m-a meditat și a insistat până am fost de acord să dau la Mate-Info. Și am intrat cu bursă!” zâmbește Paul.
A intrat în pâine încă din timpul facultății, încă era student când s-a angajat la o companie IT din orașul de pe litoral. Și-a făcut mâna atunci și, după ce a terminat facultatea, a plecat să se relaxeze în Cipru. „M-am dus să îmi vizitez fratele, dar după ceva timp m-am plictisit, așa că m-am angajat până la urmă acolo, la Limassol,” își amintește Paul. „Am fost șef de service la o firmă de IT, unde rezolvam chestii dintre cele mai complicate, de la nivel de Servicii de Imigrare, la Poliție. Acolo am văzut o altă lume, cu alte mentalități. Am pus bazele unei comunități online a românilor din Cipru, cu site web și tot, site care am văzut că funcționează și astăzi.”
În 2005, Paul s-a întors acasă, la Rădăuți.
„Aveam acum experiență în hardware, experiență de soft, am considerat că am tot ce am nevoie și am pus bazele unei mici firme de calculatoare la mine în oraș,” adaugă Paul. „Și mi-a mers destul de bine, atât de bine încât am reușit ca, din ce câștigam de la firmă, să îmi ridic o casă de la zero. Și am învățat atunci să gândesc în perspectivă: în loc să faci bani din prima, gândește-te la viitor, planifică și construiește strategic.”
„Eu nici n-am vrut să mă angajez la Schweighofer”
Era anul 2007, afacerea mergea binișor și Paul începea să-și construiască un viitor în orășelul din Bucovina, când a aflat că se fac angajări la fabrica Holzindustrie Schweighofer.
„Pentru mine a fost o provocare, nu neapărat o dorință de a veni la Schweighofer,” spune el mucalit. „Singurul alt contracandidat pe post era un tip pe care eu nu-l prea plăceam, așa că m-am dus la interviu ca un fel de farsă! Am luat interviul, dar n-am vrut să mă angajez. Nu era o dorință așa de mare să renunț la statutul meu de patron să vin să lucrez după program, cu reguli, și pentru un sfert din banii pe care îi câștigam…”
Paul și acum mustăcește când povestește cum Nicky [Nichifor Tofan directorul fabricii de cherestea din Rădăuți] , venea zi de zi, timp de mai bine de o săptămână, la sediul firmei lui. „Intra în magazin, se așeza pe un scaun și stătea de vorbă cu mine. Despre vrute și nevrute, printre altele, să mă convingă să mă duc să lucrez pentru compania care avea cinci oameni în biroul amenajat într-o fostă biserică și un teren în câmp unde se construia o fabrică!”
Și a reușit, în cele din urmă. După zece ani, directorul fabricii nu și-a schimbat părerea despre cel pe care a petrecut mult timp să-l convingă să accepte slujba… „M-a impresionat gândirea lui problem-solving,” spune Nicky. „Orice întrebare i-am pus la interviu, răspunsul invariabil era «se rezolvă!» Mi-au plăcut și abilitățile lui antreprenoriale, era important să mă pot baza pe oameni cu calități organizatorice, voiam oameni care să poată conduce echipe. Paul era acest tip de om.”
Și a urmat mutarea în noua clădire de birouri, care și-a deschis porțile pe 1 octombrie 2008.
„Pentru mine, prima zi de lucru în noua clădire a avut vreo 26 de ore,” își amintește Paul. „Am început dimineața la 4 și am terminat a doua zi cu noaptea-n cap, pe la 6! Teoretic, trebuia mutată toată infrastructura de servere, stații de lucru, echipamente și periferice, toate trebuiau interconectate și sincronizate, iar în acel moment eram singurul angajat al departamentului! Operațiunea a fost un succes, la închiderea programului toate serviciile erau funcționale.”
Provocările sunt ca bătăile inimii
Pentru Paul, cele mai mari provocări în toți acești zece ani au fost fazele dinaintea punerii în funcțiune, atunci când resursele erau relativ limitate, activitatea se desfășura cu o viteză amețitoare, iar orice problema trebuia sa aibă o rezolvare.
Directorul de IT întotdeauna are un plan.
„Eu am o problemă, mereu gândesc pro-activ, întotdeauna pun răul în față,” recunoaște Paul. „Trebuie proceduri care să rezolve cazuri concrete: daca se întâmplă ce e mai rău, cum ne revenim? Avem planuri de siguranță, avem back-upuri, totul e gândit în cel mai rău caz. Din cel mai mic lucru eu fac un caz critic, chiar și managementul mi-a zis să fiu un pic mai maleabil. E un management de criză dintr-o altă perspectivă, care e eficient, însă.”
Nu e pesimism sau o imaginație apocaliptică, iar ultra-vigilența, deși poate părea enervantă, dă rezultate.
În primăvara anului trecut atacul cibernetic WannaCry a afectat mai mult de 200.000 de companii din peste 150 de țări, cu pagube totale de ordinul miliardelor de dolari. Gigantul Renault a fost afectat în România, unde Uzinele Dacia din Pitești au fost victime ale atacului atribuit Coreii de Nord, Ministerul Afacerilor Externe și alte câteva nume mari în industrii de referință au avut computerele blocate pentru câteva zile bune.
Niciun fir de păr nu s-a mișcat la Holzindustrie Schweighofer.
„Eu am prevenit acel atac,” spune Paul. „Eram pregătiți să facem față oricărui tip de «virus», cum le spune lumea. Am avut un audit informatic, la un moment dat, s-au simulat o grămadă de atacuri de orice fel, iar partea de discuție cu oamenii și pregătirea lor mentală a prins foarte bine, pentru că toți erau pregătiți și au știut cum să reacționeze. Aceea a fost cea mai mare plăcere, să văd rezultatul muncii mele, într-un moment în care întreg managementul companiei era îngrijorat, văzând că au picat giganți…”
În clipa de față, Paul conduce o echipă formată din 12 oameni.
Cu trei ani în urmă i s-a oferit șansa unui nou proiect, pe care l-ar fi dezvoltat de la zero. Dar l-a refuzat. „Am rămas pentru că îmi place colectivul,” spune el. „Acum trei ani de zile am primit o propunere salarială care practic îmi dubla venitul. Eu am ajuns la un nivel la care partea financiară nu mai e principala atracție pentru care vin la muncă, luni dimineața vin la serviciu cu cea mai mare plăcere și chiar abia aștept ziua de luni. Să vină provocările, să vină joburile, să vină provocările la care să găsesc soluții! Îmi place colectivul. Fiind chiar de la început, am văzut toate tipologiile, am făcut multe lucruri împreună. Și atunci, când a venit oferta aia, m-am gândit că trebuie să renunț la toți pentru bani. Și cu toate că diferența era dublă, și aveam un proiect nou pe care să îl fac de la zero, cu alte perspective, am zis «nu», și am zis «nu» pentru colectiv.”
Colegii par să fie pe aceeași lungime de undă.
„E un om de echipă, Paul,” spune Vasile Varvaroi, managerul de achiziții buștean care a fost și el în firmă de la început. „Când eram o echipă destul de mică interacționam destul de mult, am învățat de la el și el a învățat de la noi, ne răspundea la orice neclaritate, fie zi, fie noapte. E un tip sociabil, glumeț, dar și foarte implicat în comunitate și în cauzele sociale.”
Managerul de resurse umane Sorina Răuțu îl caracterizează cel mai bine: „Ce se poate spune despre Paul? E entuziast, e cel mai bun om de IT pe care îl cunosc, nu a zis niciodată «nu» și iubește provocările. Sunt ca bătăile inimii pentru el!
