Error: no file object

Convergențe: Parteneriatele solide se construiesc pe valori comune

O relație deschisă și transparentă cu partenerii noștri reprezintă fundamentul unei colaborări de succes. De aceea ne-am bucurat de vizita echipei de la Tornator, care a văzut săptămâna trecută fabrica de cherestea Holzindustrie Schweighofer de la Reci.

Pe lângă vizita în zonele de producție, delegația condusă de Zoltan Kosy (country manager Tornator SRL) a prezentat activitățile companiei, axându-se pe inovația în zona tehnologiilor de monitorizare, protecție și sisteme informatice complexe pentru management forestier.

Tornator folosește drone înregistrate la autoritatea aeronautică civilă pentru monitorizarea suprafețelor forestiere pe care le administrează și a dezvoltat aplicații interesante („TornaApps”) care integrează informații silvice complete pentru întregul lanț valoric, de la achiziția suprafețelor de pădure până la vânzarea pe picior a masei lemnoase și livrarea din partidă.

Compania susține cercetarea științifică și educația aplicată, dezvoltând un frumos parteneriat cu Universitatea „Transilvania” din Brașov, prin care studenții interesați de silvicultură și exploatări forestiere au parte de programe de internship valoroase pentru formarea lor ca viitori profesioniști.

Din partea Holzindustrie Schweighofer, Andrei Zaharia (director HS Reci) și Adrian Dulgheru (director de achiziții HS) au prezentat profilul și procesele din cadrul companiei, cu un accent deosebit pus pe măsurile companiei pentru a asigura trasabilitatea lanțului de aprovizionare. Sistemul Timflow a fost aici „vedeta”.

Interesul comun pentru administrarea durabilă a pădurilor, preocuparea constantă pentru inovație și utilizarea celor mai moderne tehnologii în sectorul forestier sunt coordonatele unui parteneriat exemplar. Abia așteptăm să le întoarcem vizita!

Despre Tornator

În România din 2008, Tornator SRL deține în țara noastră 12.000 ha de pădure și administrează în total 27.000 ha cu 38 de angajați. Compania deține un certificat FSC® de management forestier din 2017 și susține administrarea durabilă a pădurilor prin cele mai moderne și inovative tehnologii (monitorizarea cu ajutorul dronelor și aplicațiilor informatice). Tornator SRL este subsidiara Tornator Oyj din Finlanda. Mai multe informații: www.tornator.ro