Error: no file object

„Provocări noi în fiecare zi”: interviu cu Răzvan Bozdoc, Thermal Plant Leader, Holzindustrie Schweighofer Reci

Răzvan Bozdoc are 26 de ani și lucrează la fabrica de cherestea Holzindustrie Schweighofer de la Reci din anul 2014, pe când unitatea era în faza de construcție. A terminat Facultatea de Ingineria Sistemelor de Energie Regenerabilă la Universitatea „Transilvania” din Brașov și a devenit inginer la centrala de cogenerare a fabricii imediat după absolvire. Acum, după mai bine de trei ani de muncă, a ajuns coordonatorul echipei - Thermal Plant Leader.

Ai venit aici ca proaspăt absolvent. Cum ți s-a părut primul tău loc de muncă?
Între teorie și practică este o diferență imensă. Aici am nevoie de mult mai multă fizică decât am învățat la facultate. În ce privește tehnologia, însă, facultatea unde am studiat era la zi – cel puțin pe partea electrică.

În momentul în care am ajuns la fabrica Holzindustrie Schweighofer din Rădăuți pentru trainingul inițial, totul mi s-a părut copleșitor. Dar colegii de acolo au fost foarte amabili și m-au ajutat enorm. O săptămână întreagă am citit doar documentația cazanului, ca să mă obișnuiesc cu denumirile și să înțeleg cum funcționează. Tehnologia din fabricile noastre este mult mai avansată, pe partea termică, decât ce văzusem înainte.

După experiența de la Rădăuți am participat la construirea cazanului de la Reci și am colaborat strâns cu firma constructoare. Am depășit împreună multe probleme până am pus cazanul în funcțiune, a fost o experiență de învățare minunată. La pornirea cazanului măsuram din minut în minut ce se întâmpla acolo, ca să ajungem la o optimizare a funcționării.

Pot să explici mai detaliat în ce constă munca ta zilnică?

În primul rând, este sarcina mea să monitorizez cantitatea de material ce intră în bunkere [n.r.: depozite speciale pentru biomasă, care asigură condițiile necesare de umiditate și temperatură pentru arderea optimă.]. Întotdeauna fac o analiză de eficiență pentru ziua trecută. Trebuie să urmăresc ce cantitate de energie produce materialul cu care am alimentat cazanul în ziua precedentă, câți megawați produce. Consumul zilnic variază destul de mult. De exemplu, în zilele de iarnă mergem mai „tare”, pentru că nevoile sunt mai mari.

Cum a decurs cariera ta la Holzindustrie Schweighofer până acum?

Am intrat în companie în vara anului 2014, când fabrica de la Reci încă nu era finalizată, aproape nimic nu era gata. La început am stat la Rădăuți două luni de zile, m-am pregătit cât de bine am putut, dar astăzi aș spune că pregătirea pentru cazanele noastre durează cel puțin un an și jumătate, ca să știi să le operezi fără probleme.

După întoarcerea la Reci, în noiembrie a fost prima pornire a cazanului mic. Am ajutat la construirea sa și am mai participat la diferite traininguri, am încercat să obțin cât mai multe informații cu putință. În decembrie 2014 s-a format o echipă de șapte oameni și am început să lucrăm în ture. Bineînțeles că am avut norocul de a prinde primul revelion aici! [Râde.]

Au urmat noi teste, am căutat soluții diverse, piese de schimb, iar la sfârșitul lui august 2015 s-a repornit cazanul mare. După o vreme am început să fac și inventar de biomasă. Acum sunt responsabil de centrală, coordonez programul de lucru al tuturor colegilor. Uneori nu îmi dau seama cum au trecut trei ani. Am prins multe din zbor, pentru că e nevoie să înveți repede în meseria asta, apar provocări în fiecare zi.

Cum te simți la Holzindustrie Schweighofer? Crezi că a meritat să te angajezi aici?

Sunt singurul dintre toți foștii colegi care imediat după absolvire a reușit să se angajeze direct în domeniu, pe energii regenerabile, și mă simt foarte norocos. În studenție poate nu am fost cel mai strălucit, dar consider că am avut noroc că am venit aici.

Câștig un salariu foarte bun și fac meseria pentru care m-am pregătit. Față de ce am văzut în alte părți, la alte centrale, condițiile sunt mult mai bune. Avem toate condițiile asigurate aici. Pot să spun că sunt foarte mulțumit.

Cum este perceput locul tău de muncă? Ce spun familia, prietenii?

Nu urmăresc în mod special relatările din presă, dar în mare știu ce s-a vorbit despre companie. Eu așa văd lucrurile: dincolo de locurile de muncă pe care le-a creat într-o zonă cum e Reci, Holzindustrie Schweighofer e foarte implicată în comunitate. Sprijinul se simte, și în școli, și în spitale, și în arborii pe care i-a plantat și pe care îi va planta și anul acesta. Eu sunt specialist în energii regenerabile și mă bucur că lucrez într-o companie ce produce și consumă energie verde și că materia primă este utilizată practic 100% în fabricile companiei. Acestea sunt lucrurile care contează.