Nicky, Paul, Adrian, Vasile, Cristiana, Ionuț, Giorgio sau Sorina sunt doar câteva dintre numele care, în septembrie 2008 mergeau în fiecare zi la birou într-o fosta biserică din municipiul Rădăuți, reamenajată. După 10 ani, directorul fabricii de cherestea Holzindustrie Schweighofer Rădăuți (Nicky), directorul de IT în România (Paul), directorul și managerii de achiziții (Adrian, Vasile și Ionuț), jurista Cristiana, «dirijorul halei de tăiere» Giorgio și managerul de resurse umane Sorina își amintesc începuturile în noua clădire de birouri, ale cărei porți s-au deschis pe 1 octombrie 2008…
Compania Holzindustrie Schweighofer împlinește 10 ani de la începerea producției la fabrica de cherestea din Rădăuți. Acum 10 ani, însă, pe locul unde acum se ridică facilitatea de producție erau lanuri de porumb. Iar angajații mai vechi își amintesc cu nostalgie începuturile activității în noua casă.
Directorul fabricii, Nichifor Tofan, (Nicky pentru colegii lui) a fost primul angajat în acest proiect, respectiv la construcția Hotelului Gerald‘s și a fabricii din oraș. „Când am venit în Rădăuți abia se finalizase achiziția terenurilor, nu exista însă infrastructura necesară, nu era drum de acces, canalizare, fibră optică sau alimentare cu energie electrică,” spune el. „Abia după câteva luni s-a achiziționat un sediu temporar, într-o fostă biserică, reamenajată. Pot spune deci, la propriu, că prima dată nu am pășit în vreun container, ci într-o biserică, poate că și lucrul acesta ne-a protejat proiectul…”
Mai întâi s-au construit platforma și secțiile de producție, și abia la sfârșit clădirea de birouri. Un om de bază încă de la început a fost Gheorghe „Giorgio” Prelipcean, care a participat atunci la excavări, betonări, construcția halelor și montarea utilajelor, iar astăzi conduce activitatea în secția de tăiere. „Prima impresie – atunci când am desființat lanul de porumb și am început excavările pentru noua construcție – a fost că o să fie multă muncă pe șantier, și m-am întrebat dacă o să muncim nemțește sau românește. Acum, nici nu mai știu cum a trecut timpul! Dar construcția efectivă a întregii fabrici a durat maximum un an și jumătate...”
Astăzi, la Holzindustrie Schweighofer Rădăuți lucrează peste 600 angajați care realizează produse din lemn de rășinoase – îndeosebi pin și molid – apreciate de clienți din industria mobilei și a construcțiilor din România și din peste 70 de țări din întreaga lume.
Giorgio este un doar exemplu.
O echipă construită în jurul lui Nicky
Adi Dulgheru, noul director de achiziții al întregului Grup, își începuse activitatea în octombrie 2006 la Viena, și din martie 2007 lucra la Sebeș, unde era deja operațională prima fabrică pe care Grupul Schweighofer o deschisese în România, în 2003. „Când am venit la Rădăuți și am început activitatea, știam că acum e momentul unei noi echipe create în jurul lui Nicky, să demonstrăm că suntem cei mai buni, fiind într-o competiție permanentă cu echipa de la Sebeș. Îmi doream să mă perfecționez și să îmi îmbunătățesc performanțele pentru a ajunge cât mai sus în cadrul firmei/grupului, ceea ce s-a și concretizat.”
Paul Bălan este directorul de IT al Holzindustrie Schweighofer în România și tine sub control securitatea informatică a companiei încă de dinainte de inaugurarea noii clădiri de birouri. „Pentru mine, prima zi de lucru în noua clădire a avut vreo 26 de ore,” își amintește Paul. „Am început dimineața la 4 și am terminat a doua zi cu noaptea-n cap, pe la 6! Teoretic, trebuia mutată toată infrastructura de servere, stații de lucru, echipamente și periferice, toate trebuiau interconectate și sincronizate, iar în acel moment eram singurul angajat al departamentului! Operațiunea a fost un succes, la închiderea programului toate serviciile erau funcționale.”
Managerul de achiziții Vasile Varvaroi își amintește că, în momentul în care a făcut primii pași în noua clădire de birouri, s-a simțit «ca acasă». „Chiar era un concept nou pentru noi, atunci, acela de ‘open space’, iar faptul că eram toți colegii împreună, într-un singur loc, ne-a creat sentimentul de familie,” spune el. „Toți eram foarte tineri, o medie de vârsta de 20 și un pic de ani, astfel încât legătura între noi s-a creat destul de rapid.” Clădirea și spațiul erau ceva nemaiîntâlnit la acea vreme, iar conceptul de birou open space era ceva inedit pentru toți colegii, spune celălalt manager de achiziții, Ionuț Avarm. „Mentalitatea promovată în cadrul companiei era una occidentală, deschisă, nouă pentru noi, părerile noastre contau și erau luate în seamă.”
Pentru Gabriel Ene, celălalt director al fabricii de cherestea, „oportunitatea de lucra într-o echipa ca cea din Rădăuți s-a concretizat pe două paliere. După familie, este una din cele mai mari realizări ale unui tânăr inginer, dornic de a se perfecționa și de a performa în ceea ce a învățat în scoală – adică de a face dintr-o bucată de lemn brut produse superioare, pentru cele mai exigente piețe, cu valoare adăugată mare. Pentru ca noi aici, in Rădăuți, facem ceea ce știm mai bine: Perfecțiune în cherestea!”
Managerul de resurse umane Sorina Răuțu stă de la început în aceeași zonă a biroului, pentru că „m-am atașat de loc și de lucrurile de aici și îmi place ca totul să fie la locul lui. Îmi amintesc de primul tur în fabrică – dimensiunile fabricii mi s-au părut impresionante! Hala de tăiere e în principiu cea care te uimește, mai ales când vezi toată tehnologia, când vezi panoul de comandă cu toate monitoarele care sunt foarte atractive.”
Adaugă Brîndușa Moruz, de la departamentul financiar-contabil: „Prima mea impresie a fost chiar mai mult decât mă așteptam de la o multinațională. Am sperat să lucrez într-o companie în care să particip la dezvoltarea ei, și am găsit o echipă ca afară.”
Venirea juristei Cristiana Romaniuc în cadrul companiei se suprapune practic cu inaugurarea birourilor de la Rădăuți. „Am reușit să stau la vechiul sediu 3 zile, din care în una dintre ele m-am ocupat cu mutatul la noul sediu. Îmi amintesc că, în momentul când am pășit în clădirea nouă, la intrare se monta pontatorul de către un inginer specializat, culmea, fost coleg de liceu!” spune Cristiana.
Oricare ar fi fost, însă, primele impresii ale unora dintre oamenii care sunt și astăzi «pe baricade», rămâne în urmă impactul pe care investiția a avut-o la momentul respectiv asupra unui mediu și a unei comunități defavorizate. „Îmi doream să pot să trec spre finalul carierei mele cu mașina pe drumul de lângă fabrică și să-i arăt cu mândrie copilului meu «un complex industrial la construcția căruia am avut o contribuție importantă și eu»,” spune Nicky, care recunoaște ca a trăit sentimentul că a participat la ceva ce va rămâne peste timp când a aflat, în 2008, că fabrica din Rădăuți era cea mai modernă fabrică din lume și unul dintre cele mai mari proiecte greenfield din România.
2008, debutul crizei economice în România și provocările care au urmat
Anul 2008 a coincis cu debutul crizei financiare în România, însă la Rădăuți începea aventura care anul acesta sărbătorește un deceniu de existență. Acoperind o suprafață de 50 de hectare și cu o capacitate de debitare a lemnului rotund de 1,45 de milioane de metri cubi în 2017, fabrica a fost supusă, de-a lungul timpului, nenumăratelor provocări, care, în timp, au format și au întărit caractere. Ținând cont de toate obstacolele pe care trebuie să le depășească orice companie activă în situația economică actuală, în luna mai Holzindustrie Schweighofer a introdus modelul de lucru într-un singur schimb la secția de tăiere, în vreme ce producția grinzilor lamelare a continuat în trei schimburi. Scopul expres a fost – și încă este – menținerea productivității și a competitivității fabricii.
Pentru Paul, cele mai mari provocări în toți acești zece ani au fost fazele dinaintea punerii în funcțiune, atunci când resursele erau relativ limitate, activitatea se desfășura cu o viteză amețitoare, iar orice problema trebuia sa aibă o rezolvare. „Pentru mine, una din marile provocări în ultimii zece ani a fost schimbarea sistemului informatic ERP în toate unitățile grupului, operațiune obligatorie din cauza atașării la grup a unei noi fabrici și anume Fabrica Reci. ERP-ul existent nu permitea tehnic adăugarea unei noi entități, iar compania avea nevoie de o soluție.” Împreună cu managementul din Viena, s-a decis instalarea ERP-ului Timbertec, care se folosește și în prezent.
„Provocări am avut în fiecare zi de când m-am angajat aici. Poate de aceea îmi și place ce fac,” spune Vasile.
Gabriel spune că a avut mult de învățat în zona managementului. „Firma noastră investește în pregătirea personalului, are încredere în angajații săi, și mi-a oferit șansa de a creste in cadrul companiei. Astfel, dacă la început am fost angajat în cadrul departamentului de vânzări, ulterior, prin încrederea oferita de management am reușit să devin directorul de producție al uneia din cele mai moderne fabrici de cherestea din lume la acel moment. Nu este ușor, însă împreună, cu pasiune, putem depăși orice provocare care poate să apară în activitatea curenta.”
Cea mai mare provocare pentru Brîndușa „a fost să răspund cerințelor. Sunt mândră că fac parte din acea echipă care a reușit să mențină compania la un nivel competitiv. Am crezut în viitorul acestei companii și nu m-a dezamăgit; mi-a oferit siguranță în momentele în care în țară era criză și incertitudine.”
Aflată la primul job, economista Lenuța Nițu a reușit să se implice de-a lungul timpului aproape în toate situațiile noi apărute în cadrul departamentului. „De la început am vrut să dau tot ce-i mai bun și m-am implicat trup și suflet în dezvoltarea companiei. De-a lungul acestor 10 ani au existat multe provocări, nu pot să mă opresc doar la una din ele,” spune ea. „Întotdeauna mi-a plăcut să găsesc rezolvare la orice situație împreună cu colegii și nu m-am dat bătută niciodată (practic firma era ca o a doua familie a mea). Într-adevăr, în tot acest timp am învățat foarte multe și am dobândit o mare experiență – din punctul acesta de vedere, sunt mândră că lucrez aici de atâția ani.”
Conștientă că ceea ce contează foarte mult este să îți placă ceea ce faci, astfel încât să vii la muncă cu plăcere în fiecare zi, Sorina a găsit acest lucru la Holzindustrie Schweighofer Rădăuți. „Cea mai mare provocare pentru mine a fost perioada de recrutare pentru extinderea halei de rindeluire – secția de grinzi lamelare; atunci, am reușit să angajăm un număr foarte mare de angajați într-un timp foarte scurt: 300 de persoane în 6 luni, adică jumătate din personalul din fabrică!” își amintește managerul de resurse umane.
Nicky concluzionează: „Comparativ cu 2008, suntem într-o altă eră! Există acum o echipă experimentată, utilaje performante, politici și proceduri implementate.”
Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg
Când ridici totul de la zero, e aproape imposibil să nu trăiești întâmplări sau să nu treci prin evenimente pe care să le poți povesti nepoților la gura sobei…
Nicky si Giorgio „discută” de ani buni. În contradictoriu. „Spre exemplu,” își amintește Nicky, „ne aflam într-o cursă contra timp pentru finalizarea lucrărilor de construcție la Hotelul Gerald‘s și la parcare, cu peste 150 de oameni care lucrau în hotel, în timp ce eu, alături de Giorgio, verificam modul de respectare a planurilor de realizare a spațiului verde. Știu că am sesizat niște neconformități și am avut o discuție în contradictoriu cu colegul meu, care a plecat supărat acasă. Spre seară, când plecam spre casă, m-am gândit să revin la parcare și să văd cum s-au corectat acele neconformități, iar când am ajuns acolo l-am găsit pe Giorgio cu copilul lui, discutând despre refacerea lucrărilor. Am fost profund impresionat de gradul de implicare al lui Giorgio și m-am gândit cât de norocoși suntem să avem asemenea oameni.”
Giorgio replică: „Ehehe, eu am mai multe pariuri câștigate cu Nicky!”
Contraziceri sau nu, există un om în echipa de la Rădăuți care, prin tonicitate și un simț al umorului foarte dezvoltat, își înveselește colegii în orice moment al zilei. Paul se consideră „vinovat” de multe farse și are o arhivă cuprinzătoare cu momente amuzante pe care le-a regizat de-a lungul anilor. „Îmi amintesc, de exemplu, că încă de la începutul construcției am avut un coleg foarte lăudăros: Jean – pompierul,” își amintește directorul de IT. „Un om superb, de altfel, cu care toți am lucrat excelent, care însă se lăuda mereu cât de bine arată zona de protecție la foc, ori de câte ori aveam angajări noi în fabrică. Asta până când, într-o zi, i-am confecționat o etajeră metalică, cu mileu, pahare de țuică (toate diferite) și o sticlă de whiskey umplută cu ceai colorat, la fel ca originalul. Într-o dimineață, Jean al nostru a strâns 30 de noi angajați în jurul hidrantului și, când să deschidă….ce să vezi? A închis repede ușa hidrantului și i-a ușuit rapid pe noii colegi către punctul următor.”
Înainte de a începe producția în actuala locație, Holzindustrie Schweighofer deschisese un punct de lucru unde achiziționa buștean în Dornești, localitate lângă Rădăuți. „În momentul deschiderii fabricii din Rădăuți, multă lume avea impresia că fabrica e în Dornești. Inclusiv pe avizele de însoțire ale buștenilor se trecea la punct de descărcare Dornești, nu Rădăuți si chiar la deschiderea fabricii au fost niște persoane care voiau sa meargă la Dornești nu la Rădăuți,” își amintește Ionuț.
„Momentul meu amuzant-nostalgic e mai «bătrân» decât clădirea de birouri, însă e legat de primul interviu cu Gerald Schweighofer,” își amintește Vasile zâmbind. „Era dimineața zilei de 8 septembrie 2006 când Maria, primul meu copil, a decis că e momentul perfect pentru ea să se nască, un pic așa…. surprinzător și neanunțând în prealabil. Probabil ea nu știa că exact în acea zi eu avem programat primul meu interviu de angajare la HS chiar cu Gerald Schweighofer, care mă aștepta la vechea clădire de birouri din Rădăuți. Am fost un pic încurcat de suprapunerea celor două evenimente însă am făcut tot posibilul să fiu acolo unde a fost nevoie și când a fost nevoie. După ce m-am asigurat că la maternitate totul este în regulă, am plecat în viteza spre Rădăuți, doar aveam interviu programat înainte de prânz cu una dintre persoanele care a inovat industria de prelucrare a lemnului din Europa și din întreaga lume. Am ajuns în Rădăuți, cu doar câteva minute întârziere, dar am simțit nevoia să îmi cer scuze. Dar, cum la acel moment eram destul de deficitar pe limba engleza, în loc să îi explic lui Gerald că tocmai vin de la spital deoarece în acea dimineața s-a născut primul meu copil, mi-a ieșit ceva de genul «scuzați întârzierea, însă în această dimineață am avut de făcut pentru prima dată un copil».”
Pentru directorul fabricii din Rădăuți, aceasta are o simbolistică aparte, este «copilul lui de suflet». „Fiind primul angajat pe această fostă «mlaștină», mă simt un fel de ctitor,” încheie Nicky. „Mă simt legat «ombilical» de oamenii de aici, de tot ce s-a realizat pe această platformă industrială. Ce am învățat? Că munca în echipă este singura soluție pentru realizarea de proiecte complexe; de unul singur nu se realizează decât lucruri nesemnificative, fără impact real asupra comunității și a economiei. Am onoarea să lucrez alături de niște colegi extraordinari, iar asta este recompensa mea supremă.”
