Cu zece ani în urmă, un tânăr absolvent de liceu visa să devină pompier. Planurile nu i-au ieșit, și atunci a căutat altceva. „Altceva” s-a numit Schweighofer, iar tânărul, care la 19 ani a decis care va fi drumul său în viață, astăzi este șef de tură la departamentul tăiere în cea mai nouă fabrică de cherestea pe care Holzindustrie Schweighofer a deschis-o în România, la Reci, in 2015. Faceți cunoștință cu Valentin Pietrariu!
Dacă stai de vorbă cu orice șef de producție dintr-o fabrică de cherestea, vei afla că departamentul pe care îl conduce e „inima fabricii”. Fără aprovizionarea cu lemn rotund nu se pot face planuri de tăiere, dacă tăierea nu produce suficient nu e îndeajuns de lucru pentru rindeluire, dacă de la rindeluire produsele nu ies la timp vânzările nu își îndeplinesc planul, iar la finalul unui ciclu de producție tot procesul se reia.
„Cam peste tot tăierea impune ritmul,” spune Valentin Pietrariu, șef de tură la departamentul tăiere de la Reci. „Dacă vorbim cu alte departamente, probabil că nu ar fi de acord, dar noi zicem că asta e inima fabricii: hala de tăiere. Ce producem noi merge mai departe. Dacă noi tăiem mai mult îi forțăm pe cei de la rindeluire să nu rămână cu material pe stoc. Dacă noi tăiem mai mult, îi forțăm pe cei din spate, de la lemn rotund, să ne facă rost de materie primă, de bușteni.”
Pare complicat, însă Valentin detestă rutina. Nu se teme să încerce ceva nou de fiecare dată când crede că lucrurile se pot îmbunătăți. Provocările nu îl sperie.
Rebelul din Botoșani
În 2008, Valentin abia terminase liceul, cu o diplomă de electrician în buzunar. Visa să devină pompier, însă nu i-a reușit din prima, și atunci s-a reorientat.
„Schweighofer deschisese fabrica de cherestea de la Rădăuți, iar când m-am dus la interviu mi s-a propus un post de electrician. Pe care l-am refuzat,” își amintește șeful de tură. „Eram proaspăt ieșit din școală și, deși știam teorie, practică nu prea făcusem pe nicăieri. Așa că, pentru că nu eram sigur pe mine, în loc să încurc, am acceptat un post de muncitor necalificat.”
Tânărul de 19 ani a început ca sortator și a durat doar două săptămâni până a fost promovat la linia de tăiere, inițial ca operator. „Când am intrat în cabina de comandă, parcă am intrat într-un cockpit de avion!” spune Valentin. „Am văzut o grămadă de utilaje noi și super performante și complicate, era ceva total nou pentru mine, nu mai intrasem niciodată într-un gater de felul ăsta. Eu știam de niște omuleți care împing bușteanul într-un gater, nu toate programele și utilajele pe care le avea fabrica!”
După doar două luni ca operator, lui Valentin i s-a propus să fie șef de tură. Și, după ce abia se acomodase cu linia de tăiere, a trebuit să învețe toată hala, cu toate părțile pe care le include, cum ar fi sortarea și împachetarea.
Încă o provocare, încă un efort de adaptare…
„Ehe, mi-a fost destul de ușor,” zâmbește Valentin. „Eu sunt din Botoșani de loc, am plecat de acasă imediat după liceu, mereu am fost un pic mai rebel… adaptarea n-a fost niciodată vreo problemă prea mare. Și, în fond, cel mai plăcut e lucrul în echipă, cu oamenii, dar în același timp, e și cel mai dificil. Până acum am învățat că lucrul cu oamenii e cel mai greu: unul e mai încăpățânat, altul e mai altfel, întotdeauna trebuie să găsești o cale de mijloc!”
Aventura Rădăuți, ca șef de tură în departamentul de tăiere, a durat doi ani și jumătate.
„Eram mai tânăr și cu alte viziuni, așa că am plecat în Italia,” spune Valentin. „Nu îmi pare rău că am plecat, pentru că acolo mi-am dat seama că de fapt îmi lipsește ce făceam la Holzindustrie. Am lucrat la mentenanță într-un parc de distracții, dar mi-am dat seama că de fapt mie asta îmi place să fac: tehnologie, organizare, lucrul în echipă…”
Dacă nu ești prăfuit aici, înseamnă că nu lucrezi
Era martie 2015 când Valentin s-a întors în țară, direct la Reci, când s-a deschis cea mai nouă fabrică de cherestea a Holzindustrie Schweighofer în România.
A avut un șoc, care acum îl face să zâmbească.
„Am venit din Italia direct la Reci, în martie, obișnuit la mânecă scurtă,” își amintește. „Eram îmbrăcat cu o cămașă cu mânecă scurtă și un sacou subțire, iar când am ajuns aici viscolea și erau minus 20 de grade! Ca să nu mai spun că în locul ăsta bate vântul din toate părțile!”
Și-a reluat postul de a Rădăuți: șef de tură la departamentul tăiere. Coordonează acum 30 de oameni și e mereu pe fugă, printre ei, cu sfaturi, cu observații, din când în când joacă și rolul de psiholog. Pe traseul Botoșani – Rădăuți – Italia – Covasna, rutina nu și-a găsit niciodată locul în viața lui Valentin care, acum la 29 de ani, e unul dintre cei mai tineri șefi de tură din cele cinci fabrici ale Grupului Schweighofer din România.
E un zumzet continuu în hala de tăiere. Și e totul prăfuit.
„În tăiere, dacă ceva e curat înseamnă că e stricat,” spune Valentin. „Dacă nu ești prăfuit aici, înseamnă că nu lucrezi. Și trebuie să fii mereu super atent! Fiecare produs pe care îl tăiem se face după un anumit program de sortare, în funcție de client, fiecare om își are locul foarte bine definit, da, se mai întâmplă să ajungi seara rupt de oboseală acasă după o zi de alergătură prin toată hala, dar câteodată îți trebuie și agitație.”
Valentin e pasionat de meseria lui: „Am crescut în Schweighofer, începând de la 19 ani, plecând, făcând altceva și venind înapoi, îmi place sistemul și ai posibilitatea să te dezvolți pe tine și ca personalitate și profesional și tehnic.”
Profită de toate oportunitățile de dezvoltare pe care i le oferă compania. „Am participat recent la un curs de leadership. Fiind deja șef de tură, lucrând de ceva timp ca șef de tură, m-am regăsit în jumătate din curs, iar din cealaltă jumătate mi-am dat seama ce ar fi trebuit să fac într-o grămadă de cazuri. Mi-a deschis un pic orizonturile și mi-am dat seama că într-un anumit caz ar fi trebuit să procedez într-un anumit fel și nu cum am procedat eu...”
La 29 de ani, cum își împarte un tânăr timpul între un serviciu solicitant și viața personală?
„Sunt pasionat de drumeții, peste tot, când am timp,” spune Valentin. „Și am timp cam o dată la două săptămâni. Traseul preferat de până acum e Piatra Mare, cu Canionul 7 Scări, care e relaxant. Un traseu dificil, însă, va fi peste 2 săptămâni, când vreau să merg pe Vârful Omu.”
