Error: no file object

Porumbei și roboți: bursieri Schweighofer în vizită la HS Baco

La sfârșitul lunii martie, bursierii Schweighofer de la Facultatea de Ingineria Lemnului a Universității Transilvania din Brașov au vizitat fabrica de panel operată de Grupul Schweighofer în Comănești (jud. Bacău).

Lansat în 2014, programul Burselor Schweighofer pentru studenții la silvicultură și ingineria lemnului din România include anul acesta 20 de studenți de la facultăți de profil din Brașov, Suceava și Cluj-Napoca. Studenții primesc burse în valoare de 800 de lei pe lună pe durata anului universitar, iar anul acesta programul include mai multe vizite de lucru și activități practice în teren.

Este o oportunitate de care studenții sunt încântați.

„Sunt foarte bucuros că anul acesta mă număr pentru a doua oară printre câștigătorii Burselor Schweighofer,” a declarat Dragoș Munteanu. „Aceste burse sunt un sprijin financiar foarte important pentru noi. Înseamnă mai mult timp în care să acumulăm și să aprofundăm cunoștințe, este un real ajutor. Le mulțumesc celor de la Holzindustrie Schweighofer, atât în nume personal, cât și pentru că susțin industria lemnului prin implicarea și parteneriatele cu universitățile din România.”

După o scurtă prezentare a fabricii și produselor Holzindustrie Schweighofer Baco, invitații au vizitat secțiile de producție. Au parcurs toate etapele prin care cheresteaua de calitate inferioară este transformată în panel și panouri de cofraj, produse cu valoare adăugată mare.

Cum le stă bine unor viitori ingineri, au fost încântați de utilaje și de organizarea fabricii.

„Personal sunt uimit de gradul de automatizare din fabrică,” spune Levente Nagy. „Pentru mine este o experiență revigorantă – îmi plac roboții. Întotdeauna spun, dacă văd o fabrică în care zboară porumbeii pe deasupra unor linii robotizate și undeva un operator stă în fața unui calculator, înseamnă că totul e perfect,” explică el.

La Facultatea de Ingineria Lemnului din Brașov, bursierii de anul acesta sunt Elena Tănasie, Ana-Maria Angelescu, Claudiu Moldovan, Levente Nagy și Dragoș Munteanu, coordonați de conf. univ. dr. Octavia Zeleniuc, care i-a și însoțit pe durata vizitei.

„Sunt studenți foarte bine pregătiți de profesorii lor, care știu să le stimuleze curiozitatea,” a declarat Gheorghe Bălțătescu, director Holzindustrie Schweighofer Baco. „Se vede din întrebările inteligente pe care le-au pus, și e o bucurie pentru noi să susținem formarea acestor tineri. Îi așteptăm în fabricile noastre cu drag și sperăm să-i avem cândva colegi în cadrul Grupului.”