Error: no file object

Au fost desemnați câștigătorii Burselor Schweighofer

  • Concursul pentru burse s-a desfășurat simultan în toate cele patru facultăți partenere de la universități din Brașov, Suceava și Cluj-Napoca
  • Peste 100 de studenți au concurat pentru cele 24 de burse
  • 192.000 lei total fonduri alocate pentru anul universitar 2017-2018

Pentru al treilea an consecutiv, compania Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare investitor greenfield din industria de prelucrare a lemnului din România, susține studenții cu rezultate remarcabile în silvicultură și ingineria lemnului. Compania este partener al instituțiilor de învățământ de profil din România, iar în anul universitar 2017-2018 acordă 24 de burse lunare studenților de la facultăți cu tradiție din trei centre universitare. Fiecare bursă are o valoare totală de 8.000 lei pentru întregul an universitar (800 de lei/lună).

Concurență ridicată pentru ediția 2017 a Burselor Schweighofer – peste 4,5 pe loc

Câștigătorii burselor au fost desemnați de către reprezentanții facultăților partenere în urma unui concurs ce a cuprins o probă teoretică și una practică. Pentru toți cei 112 candidați, concursul a avut loc simultan în data de 28 octombrie în toate cele patru locații, și a testat riguros atât cunoștințele acumulate, cât și capacitatea de a rezolva probleme în teren. „A fost o foarte bună oportunitate de a-i motiva pe studenți să învețe cu mai mult simț de răspundere. Disciplinele la care au fost testați constituie fundamentul culturii profesionale a oricărui silvicultor și sperăm ca pe viitor absolvenții noștri, bursieri sau nebursieri Holzindustrie Schweighofer, să dea dovadă de mai mult profesionalism, ce nu poate fi dobândit decât prin practică’’, a declarat conf. dr. ing. Marian Drăgoi, Facultatea de Silvicultură a Universității din Suceava.

În anul universitar 2017-2018, bursierii Schweighofer sunt:

  • Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere: Florin Beleaua și Adrian Florea (anul III), Maria Iorga și Mădălin-Andrei Nicolae (anul IV), Mihai Bratu și Gabriel-Nicolae Dogaru (master)
  • Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Ingineria Lemnului: Dragoș Muntean și Dan-Alin Cristea (anul III), Andreea Zarachescu, Ruxandra Nedelcu și Alex Pavel (anul IV) și Dan Baraboi (master).
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, Departamentul de Silvicultură: Liviu-Gabriel Ciceu și Paul-Andrei Moldovan (anul III), Vlad Todorescu și Dragoș-Călin Zaharia (anul IV), Anamaria Iuga și Steluța-Maria Sîngeorzan (master).
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Silvicultură: Eduard-Titi Andronache și Cosmin-Marian Barbă (anul III), Ilarie Leșan și Marian-Ionuț Știrbu (anul IV) și Mihai-Alexandru Corjin și Alin-Andrei Dănilă (master).

Până în momentul de față, cea mai mare oportunitate pe care am întâlnit-o a fost câștigarea unei burse acordate de către compania Holzindustrie Schweighofer. Aceasta reprezintă, practic, primii bani pe care i-am făcut folosind intelectul. Sunt sigur că această șansă de care am avut parte își va pune amprenta riguros asupra viitorului meu, motivându-mă să fiu tot mai ambițios și dornic să acumulez un bagaj consistent de cunoștințe pentru a deveni unul dintre cei mai buni din domeniu,’’ a spus Alin-Andrei Dănilă, masterand al Facultății de Silvicultură de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Holzindustrie Schweighofer susține cercetarea românească

Cu ocazia noului an universitar laboratorul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere la Universitatea Transilvania a primit o nouă donație constând în echipamente și instrumente de ultima generație, în valoare totală de aproape 70.000 de lei. Cu echipamentele primite, studenții și profesorii facultății vor putea să monitorizeze în timp real consumul de combustibil, vor avea dispozitive multifuncționale pentru măsurarea pantelor (pentru măsurarea înclinării, distanței și înălțimii), vor putea studia dinamica creșterii arborilor și vor putea să simuleze recoltarea pe simulatoare performante.

Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov pune un mare accent pe colaborare cu parteneri din mediul socio-economic. Un important partener al facultății este compania Holzindustrie Schweighofer, care s-a implicat și se implică în continuare în acordarea burselor pentru studenții facultății, oferind posibilitatea celor mai performanți studenți de a-și afirma profesionalismul în domeniu și de a-și dezvolta proiectele de diplomă și tezele de disertație la un nivel științific înalt. Pe lângă burse, mulțumită companiei, laboratorul facultății este echipat la standarde foarte înalte”, a declarat prof. dr. Alexandru Stelian Borz, prodecanul Facultății.

Pentru a progresa, industria are nevoie de specialiști valoroși. Compania noastră dă dovadă de responsabilitate socială și continuă să investească într-una dintre cele mai valoroase „pepiniere” de ingineri silvici – școala românească de silvicultură. Școală care, prin profesorii de renume mondial pe care îi are, reușește an de an să responsabilizeze studenții astfel încât să gestioneze durabil resursele forestiere”, a precizat Dan Bănacu, Director General Holzindustrie Schweighofer România.

Pe lângă programul de burse adresat studenților, implicarea Holzindustrie Schweighofer în domeniul educației include workshop-ul pentru studenți de la Schweighofer Prize, programul de învățământ profesional de la Colegiul Tehnic „Gr. Cobălcescu” din Moinești, dotarea laboratoarelor universitare precum și renovarea și modernizarea școlilor, grădinițelor și altor instituții educaționale în zonele în care operează unități de producție.