De cât timp ești la Holzindustrie Schweighofer? Care a fost parcursul tău profesional?
Lucrez la Holzindustrie Schweighofer din februarie 2014, când am fost angajată în cadrul departamentului de achiziție, ca șef al punctului de lucru din Nehoiașu. Din august 2016 lucrez în cadrul departamentului de certificare.
Ai terminat studii în silvicultură și acum lucrezi pentru unul dintre liderii europeni ai industriei de prelucrare a lemnului. O profesiune și o industrie percepute în mod tradițional ca masculine...
Sunt inginer silvic, într-adevăr, din promoția 2013 a Facultății de Silvicultură din Brașov. Încă din facultate m-am pregătit pentru mediul acesta, deși nu a fost întotdeauna ușor. Primii doi ani de facultate am fost singura fată din grupă. E o provocare, bărbații mai au voie să greșească, dar femeile nu. Sunt puse mereu în situația să demonstreze că pot oferi ceva în plus în acest sector.
La Holzindustrie Schweighofer a fost complet diferit. Sunt mereu recunoscătoare pentru încrederea care mi s-a acordat: la doar 23 de ani, să fii șef de punct de lucru, fără multă experiență în spate, a fost un start profesional foarte bun și am învățat extrem de multe lucruri. Am avut o echipă grozavă, dispusă să îmi ofere sprijin oricând. Asta m-a ajutat să am mai multă încredere în mine și să îmi desfășor mai ușor activitatea în acest mediu preponderent masculin.
În ce constă mai exact activitatea ta?
Pe scurt, prin munca noastră trebuie să ne asigurăm că masa lemnoasă nu provine din surse controversate.
Ce sunt „sursele controversate”? Explică, te rog, pentru cei care nu știu foarte bine la ce se referă.
În primul rând este vorba de lemnul tăiat ilegal, evident. Politica de aprovizionare a Holzindustrie Schweighofer este mult mai strictă chiar decât prevăd schemele și standardele de certificare. De exemplu, nu acceptăm lemn provenit din Parcurile Naționale și nici din pădurile cu valoare ridicată de conservare, pădurile virgine, toți colegii din industrie cred că știu asta. Tot surse controversate în sensul politicii noastre de achiziții sunt exploatările care încalcă drepturile civile, drepturile comunității sau drepturile muncitorilor din exploatări. În fine, nu acceptăm lemn provenit din pădurile în care au fost plantate specii modificate genetic, din pădurile transformate în plantații sau din regiunile în care se desfășoară conflicte armate. Este o schemă de audit destul de complexă, dar în ultima vreme ne ajută tot mai mult tehnologia modernă.
Cum contribuie procedurile de audit la o industrie sustenabilă a lemnului?
În primul rând, munca noastră nu reprezintă doar o simplă verificare în teren, nu suntem organe de control. Bineînțeles că, având cunoștințe despre gestiunea unui depozit, îmi este ușor să verific partea de documentație. Dar munca noastră, a celor din departamentul de certificare, este în același timp și un instrument de informare și de răspândire a bunelor practici în industria lemnului.
Ne adresăm unui sector care s-a confruntat în ultimii ani cu multe schimbări legislative, reglementări care restricționează activitatea din care trăiesc comunități întregi, legi care se contrazic și toleranțe minime într-un domeniu care reprezintă singura sursă de venit în anumite comunități. Însă noi vrem să fim un sprijin pentru colaboratorii noștri și dorim să-i informăm despre schimbările legislative, despre ce înseamnă un sistem due diligence, despre tendințele cu privire la securitatea în muncă și asa mai departe.
La toate acestea ne ajută și aplicația modernă pe care o folosim: se cheamă iAuditor, este un soft rapid și util. Avem un set de întrebări de la care pornim diverse discuții și reușim, în același timp, să finalizăm un raport și să informăm colaboratorii legat de problemele din anumite zone și cum se pot remedia acestea.
Cum ajuta tehnologia modernă în procesul de audit?
Prin acuratețe, rapiditate și profesionalism. Imaginați-vă un auditor care intră într-un birou cu un set de hârtii. Poate nu sunt puse în ordinea în care trebuie, caută prin buzunare un pix, apoi adresează niște întrebări, cere dovezi (câteva copii de documente), dar cel auditat nu are un xerox disponibil, așa că fuge repede la mașină să ia un telefon ca să fotografieze documentele pentru a le atașa la raport. Auditorul e așa de ocupat să scrie toate informațiile pe care le obține, încât nu mai are timp de alte discuții, nu reușește să stabilească un contact vizual cu interlocutorul, ceea ce este o mare greșeală, e nevoie de atenție și spirit de observație, ca și de o anumită atitudine. Apoi ajunge la birou, finalizează raportul și își dă seama că anumite informații îi lipsesc, așa că revine telefonic, cere informațiile, finalizează raportul și îl arhivează: o dată în dosare și bibliorafturi, apoi scanat, pe server.
Acum să ne imaginăm altă situație: auditorul intră în biroul celui auditat foarte relaxat, deschide tableta pe birou și explică pe scurt scopul acestui audit și informațiile de care are nevoie. Apoi începe o discuție relaxată, timp în care bifează discret răspunsurile pe care le obține. În momentul în care ajunge la partea de documente, cere permisiunea de a le fotografia – pozele se încarcă direct în raport, menționează despre confidențialitatea datelor, notează neconformitățile și în momentul în care finalizează, aplicația îl atenționează că lipsesc câteva informații, așa că revine discret și completează raportul. Acesta, odată finalizat, se exporta PDF și se trimite pe email. În tot timpul, datorită ușurinței cu care se folosește, auditorul păstrează un contact vizual, studiază reacțiile celui auditat și poartă o conversație profesionistă.
Cred ca fiecare poate trage concluzia acum.
Povestește-ne despre o situație din teren care te-a surprins.
Prietenii mă întreabă de obicei de urși, dar urșii nu i-am văzut decât din mașină (și nu cred că s-ar fi încadrat la situații amuzante). În primul meu audit în teren am întâlnit un domn care a fost drujbist la punctul de lucru din Nehoiașu. Auditul se desfășura la un ocol silvic, în alt județ. A fost liniștitor pentru mine să văd în mijlocul pădurii o figură cunoscută, mai ales că eram la început. A fost și o lecție totodată, că fiind un domeniu destul de restrâns, oricând poți întâlni fie un prieten, fie un dușman. Dar eu am făcut mereu să am doar din prima categorie.
Ce te entuziasmează în ceea ce faci? De unde îți iei energia necesară zilnic?
Cred că energia o ai atunci când îți place ceea ce faci. E un job care îți oferă zilnic provocări, întâlnești mereu situații noi, oamenii sunt diferiți în funcție de județul în care își desfășoară activitatea, pentru că au parte de condiții diferite. Am învățat foarte multe, nu doar din domeniul certificării, ci și din realitatea întâlnită în teren. Am înțeles că, de multe ori, condițiile în care se lucrează nu sunt cele imaginate teoretic și atunci trebuie să reacționăm adaptând totul la context.
Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai la locul de muncă?
Satisfacția cea mai mare este atunci când ai rezultate la propuneri în care nimeni nu credea inițial.
În curând devii mămică pentru a doua oară. Cum te ajuta compania și colegii ca să îți fie mai ușor în perioada aceasta?
Da, așa este. Săptămâna aceasta este ultima în cadrul companiei. Pentru o perioadă. Cel mai mare ajutor a fost să se accepte ca nu îmi doresc să primesc un tratament preferențial. Să nu merg pe teren ar fi fost mai mult o pedeapsă decât un ajutor, așa că mi s-a permis să îmi desfășor activitatea normal și să stabilesc eu limitele. Sunt recunoscătoare pentru asta.
Cum reușești să armonizezi viața profesională cu cea de familie? Care este rețeta ta?
Consider că fiecare membru al familiei trebuie să aibă satisfacții și în afara cadrului familial. Chiar și cei mici. Și atâta timp cât ajungi acasă fericit și plin de energie, nu copleșit de griji și stresat, e imposibil sa nu fii susținut. Nu este ușor, dar la final merită tot efortul.
Cutreierând locurile noastre, ce ai descoperit frumos, interesant și care poate ar merita mai multa atenție din partea pasionaților de călătorii?
Este un citat care mi se potrivește, din Alice în Țara Minunilor:
―Vrei, te rog, să-mi spui pe ce drum s-o apuc, ca să pot pleca de aici?
―Depinde unde vrei să ajungi, răspunse Pisica.
―Oriunde, numai să ajung undeva, adăugă Alice.
―Atunci nu contează în ce direcție te duci, răspunse Pisica.
―… Atâta timp cât ajung undeva, a replicat Alice.
―Oh, ești sigură că vrei să faci asta, a spus Pisica. Doar să mergi destul de mult” (Alice în Țara Minunilor, capitolul IV)
Pe scurt, e greu să mă opresc asupra unui singur loc. Mă leagă multe amintiri frumoase de tot ce am văzut în vizitele pe teren, indiferent de sezon. Eu mă bucur chiar și de ceața și bruma dimineților de toamnă. Nu trebuie să fie un loc special, trebuie doar să mergi.
Ce sfat le-ai da tinerilor care vor să urmeze o carieră în industria lemnului? Într-un departament de certificare?
Să creadă în schimbări, dar să fie conștienți că acestea se realizează pe termen lung, printr-o luptă comună a tuturor celor interesați.
